Nimic nu va mai fi ca înainte. Anunțul așteptat a fost făcut de Boris Johnson. Ce se va întâmpla de anul viitor
Șeful guvernului de la Londra a anunțat că toate clădirile noi din Anglia vor trebui să instaleze puncte de încărcare pentru vehicule electrice, începând de anul viitor, scrie The Guardian.
Prim-ministrul Johnson a descris noile planuri privind energia curată drept ”extrem de benefice”, urmând a fi înăsprite toate reglementările pentru case și clădiri noi.
145.000 de noi puncte de încărcare în fiecare an
Astfel, se preconizează ca, de anul viitor, dezvoltatorii de supermarketuri și clădiri de birouri să fie obligați să instaleze puncte de încărcare pentru vehicule electrice, în încercarea de a ajuta la eliminarea, treptată, a mașinilor pe benzină, înainte ca vânzările să fie interzise, începând cu anul 2030. Autoritățile de la Londra se așteaptă ca această măsură să ducă, anual, la înființarea de 145.000 de noi puncte de încărcare, notează The Guardian.
De asemenea, clădirile aflate în renovare vor trebui să se supună noilor reguli.
”Nu mai putem continua ca până acum”
Subliniind importanța energiei curate, la doar câteva săptămâni după ce Marea Britanie a găzduit summit-ul climatic Cop26, Johnson a afirmat că Anglia se află într-un moment crucial, afirmând: „Nu mai putem continua ca până acum”.
Boris Johnson a explicat că nu doar cheltuielile publice trebuie regândite pentru a „adapta economia noastră la revoluția industrială verde”, ci și că guvernul se va concentra pe investiții în știință și tehnologie”.
Guvernul va sprijini, de asemenea, un nou program de împrumuturi, în valoare de 150 de milioane de lire sterline, pentru a ajuta întreprinderile mici și mijlocii să își promoveze cele mai recente cercetări.
Primul proiect de energie regenerabilă pe bază de hidrogen
O finanțare suplimentară de 9,4 milioane de lire sterline a fost confirmată pentru ceea ce Downing Street a spus că este ”primul proiect de energie regenerabilă pe bază de hidrogen, în cel mai mare parc eolian din Marea Britanie, lângă Glasgow. Banii vor merge către ”Inițiativa hidrogen verde Whitelee” pentru a dezvolta cel mai mare „electrolizator” din țară, un sistem care transformă apa în hidrogen gazos. Este folosit pentru a stoca energie și a asigura transportatorilor locali combustibil cu zero carbon.
Începând cu 2030, aproximativ trei milioane de gospodării din Marea Britanie vor folosi hidrogen cu conținut scăzut de carbon pentru alimentarea caselor, conform planului anunțat de guvern în această vară.
În urma eforturilor guvernului de la Londra de a ajunge la zero net până în 2050, deja au fost instalate aproape 26.000 de centre de încărcare a vehiculelor electrice, inclusiv 4.900 de dispozitive rapide. Alte 250.000 de puncte, în locuințe și la locurile de muncă, au fost deja instalate.