Păcăliți de ani de zile că vor avea metrou, locuitorii cartierului Drumul Taberei vor fi nevoiți să mai aștepte încă cel puțin un an, până lucrările, programate să fie gata în 2014, vor fi finalizate. Mai mult, costurile de operare ale Metrorex cu noua magistrală or fi atât de mari încât punerea în funcțiune ar putea întârzia chiar mai mult, susține șeful de sindicat de la Metrorex.

Magistrala 5 de metrou Drumul Taberei nu va fi dată în folosinţă în acest an, iar Metrorex trebuie să angajeze 1000 de oameni numai pentru operarea acelui tronson, în afară de cei 365 de oameni care trebuie angajaţi pentru actuala reţea în exploatare, a declarat preşedintele Unitatea – Sindicatul Liber din Metrou (USLM), Ion Rădoi.
„Sperăm să dăm drumul anul ăsta, dar după părerea mea, nici anul ăsta nu reuşim, şi iar o să-mi spună unii că sunt Brucan, pe Magistrala 5 Drumul Taberei/Ghencea, pentru că în anul 2011, când s-a declanşat acea lucrare, spuneam presei că în 2020 o să fie dată în exploatare, deşi angajamentul este pentru 2015. Iată că suntem la mijlocul anului 2019 şi după părerea mea, cu toate angajamentele luate, cred că o să ne prindă 2020 pentru a se da în exploatare Drumul Taberei/Ghencea”, a afirmat liderul sindicaliştilor de la metrou, citat de Agerpres.
cesta a explicat că nu este posibilă operarea Magistralei 5 Drumul Taberei prin preluarea unora din cele 82 de trenuri care circulă pe celelalte magistrale, iar licitaţia pentru noile trenuri destinate Magistralei 5 nu este finalizată.
De asemenea, preşedintele USLM a arătat că Metrorex are nevoie de 1000 de noi angajaţi pentru operarea Magistralei 5 Drumul Taberei.
„Dacă vrem să facem transportul pe Magistrala Drumul Taberei/Ghencea cu cele 82 de trenuri, ne este imposibil, nu avem cum. Trebuie deci personal, circa 1000 de persoane, noi angajaţi, asta în afară de memorandumul care prevede 354 de angajaţi care trebuiau angajaţi până la ora actuală pentru a asigura toate funcţiile, trebuie încă circa 1000 de angajaţi pentru Magistrala 5 Drumul Taberei/Ghencea, plus trenuri noi, pentru că sunt 13 staţii”, a afirmat Ion Rădoi.