Discuțiile dintre Moscova și Kiev pentru a pune capăt războiului de aproape două luni al Rusiei în Ucraina au intrat în impas, a declarat, vineri, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov.
„Ele (negocierile – n.red.) au intrat în impas acum”, a declarat el după discuțiile cu omologul său kazah la Moscova, adăugând că Rusia nu a primit încă un răspuns la o ultimă propunere trimisă în urmă cu aproximativ cinci zile.
Moscova dă de înțeles că la Kiev nu se dorește continuarea discuțiilor
Ministrul rus de Externe a mai spus că are impresia că la Kiev nu se dorește continuarea discuțiilor, potrivit Firstpost.
„Este foarte ciudat pentru mine să aud în fiecare zi declarații ale diverșilor reprezentanți ucraineni, inclusiv ale președintelui și ale consilierilor săi, care ne fac să credem că nu au nevoie deloc de aceste negocieri, că s-au resemnat cu soarta lor”, a adăugat Lavrov.
Consilierul de la Kremlin, Vladimir Medinski, care este negociatorul-șef al Rusiei cu autoritățile de la Kiev, a declarat totuși că a vorbit vineri cu omologul său ucrainean.
Chiar dacă discuțiile dintre cele două părți au continuat încă de la începutul luptelor, acestea nu au oferit rezultate concrete. Săptămâna trecută, Kievul a declarat că negocierile cu Rusia pentru a pune capăt războiului sunt „extrem de dificile”.
Președintele rus Vladimir Putin, care s-a adresat vineri mai devreme șefului UE, Charles Michel, a acuzat Kievul că nu a avut consecvență în cererile sale în cadrul discuțiilor și că nu este pregătit „să caute soluții reciproc acceptabile”, a declarat Kremlinul.
ONU, discuții cu Moscova săptămâna viitoare
Pe de altă parte, secretarul general al ONU, Antonio Guterres, intenționează să se întâlnească săptămâna viitoare cu președintele rus Vladimir Putin pentru a face un apel urgent, față în față, pentru pace în Ucraina, a anunțat vineri organismul mondial, potrivit ABC News.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a confirmat că Guterres urmează să se întâlnească cu ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, și că Putin îl va primi, de asemenea, pe șeful ONU.