AstraZeneca a anunţat joi că medicamentul său pe bază de anticorpi COVID-19 a prezentat o eficacitate de 83% în reducerea riscului de a contracta o formă simptomatică a bolii, conform rezultatelor unui studiu efectuat pe o perioadă de şase luni, ceea ce cimentează poziţia de lider a producătorului de medicamente în dezvoltarea de tratamente cu rol preventiv împotriva coronavirusului, relatează Reuters.
Compania anglo-suedeză a declarat că un studiu separat efectuat pe pacienţi cu forme uşoare până la moderate de COVID-19 a demonstrat că o doză mai mare din acest medicament, AZD7442, a redus cu 88% riscul de agravare a simptomelor atunci când a fost administrat în termen de trei zile de la apariţia primelor simptome.
Ultima rundă de rezultate pozitive ar putea poziţiona AstraZeneca ca furnizor rar atât de vaccinuri COVID-19, cât şi de tratamente.
Producătorul de medicamente a declarat că ”avantajul real” al medicamentului său pe bază de anticorpi COVID-19 este mai degrabă rolul preventiv al acestuia, notează Reuters.
Noua terapie profilactică AstraZeneca va putea salva pacienții cu boli grave
Tratamentul împotriva SARS-CoV-2 cu anticorpi monoclonali și-a dovedit in studii eficiența în prevenirea formelor severe de infecție, care pot duce în multe cazuri la deces. Compania AstraZeneca a dezvoltat o abordare foarte eficientă de prevenție a formelor severe ale bolii cu noul coronavirus.
Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) a anunțat recent că a început evaluarea primei combinații de anticorpi monoclonali utilizați ca profilaxie la pacienții cu un grad mare de vulnerabilitate în fața infecției cu noul coronavirus. Astfel există categorii de pacienți care nu au posibilitatea de a dezvolta o valoare optimă de anticorpi neutralizanți față de SARS-CoV-2. Vulnerabilitatea acestora se datorează fie unor condiții medicale preexistente (afecțiuni hematologice, boli autoimmune, diabet cu multiple complicații, HIV), fie unor tratamente specifice pe care le primesc (imunosupresoare, citostatice, terapii biologice – de exemplu rituximab) sau în cazul pacienților cu boli respiratorii severe pre-existente.
La aceste categorii de pacienți, administrarea de anticorpi monoclonali asigura protectie imediata, iar protecția se păstrează pe termen lung. EMA va manageria procesul de evaluare în colaborare cu grupul de experți internaționali din cadrul COVID-19 EMA pandemic task force (COVID-ETF), în direcția unei evaluări rapide și coordonate, care să ofere un răspuns accelerat în contextul pandemiei.
În România, unde rata de vaccinare este una dintre cele mai scăzute din Europa, terapia dezvoltată de AstraZeneca poate fi foarte utilă în cazul pacienților cu un risc mare în cazul expunerii la boală și a unui sistem imunitar vulnerabil. Noul tratament AZD7442 (Evusheld) oferă o imunitate de 6 luni conform studiilor clinice pana acum, dar care poate ajunge pana la 9 luni și chiar un an.