Cătălin Drulă a spus că propunerile vizează alinierea la principiul contributivității.
„Avem o propunere pe reguli de aliniere la principiul contributivităţii: vechime de minim 35 de ani – excepţie doar pentru cei care au lucrat în condiţii grele sau vătămătoare. Indexarea simultană şi egală procentual cu sistemul contributiv. Pentru pensiile speciale, care nu sunt militari şi magistraţi – abrogare şi recalculare, pentru cei aflaţi în plată, baza de calcul fiind întreaga carieră. Pentru pensiile magistraţilor, ca să respectăm şi deciziile CCR, până nu se îndeplinesc condiţiile de pensionare din sistemul contributiv, nu mai primesc pensie acei magistraţi.
Pot să revină în profesie şi asta rezolvă şi criza de personal. Limitarea pensiei la 95% din ultimul salariu net de bază şi eliminarea asimilaţilor şi a perioadelor asimilate. Iar la militari, o propunere care poate fi pe masă este ca cei care au pensie militară până la valoarea medie să rămână cu ea în plată, în sistemul pilonului unu, deci fiind plătite nu din zona de asistenţă socială, ci din bugetul asigurărilor sociale de stat. Iar indexarea, mai departe, ca o contrapondere, să se facă din momentul în care ajunge şi sistemul contributiv la acea medie. Baza de calcul să devină întreaga carieră, iar pentru perioadele necontributive se face un calcul, simulând existenţa contributivităţii. Economiile pe acest calcul – colegul meu Cristian Seidler a lucrat în Comisia de muncă – sunt undeva la 4 miliarde de lei anual”, a spus el la Europa FM.
Pensiile speciale ar trebui aduse la principiul contributivității
Președintele USR a criticat lipsa dezbaterilor în legătură cu pensiile speciale și a spus că o propunere ce poate fi luată în considerare este ca pensiile militare mai mici de 3.800 de lei să rămână în plată.
„În PNRR este prevăzută o reformă pentru aducerea pensiilor speciale la principiul contributivităţii, în timp ce detaliile de discuţie… spre exemplu, o propunere pe care o putem pune pe masă este ca la pensiile militare, cele care au valoarea de până la pensia medie militară actuală, care e 3.800 de lei, să rămână în plată la fel, pentru că sunt foarte multe pensii militare mici. PNRR prevedea tocmai această discuţie aşezată. Ce a făcut actuala coaliţie este să trimită un proiect care nu taie nimic, iar acum să dea din colţ în colţ. Şi, evident, intenţia este de a păstra aceste pensii în forma actuală”, a subliniat acesta.
Inechitatea din sistemul pe pensii încă există
Drulă a acuzat lipsa „voinţei politice de a umbla” la pensiile speciale și a precizat că acest lucru afectează „coeziune socială”. A adăugat, totodată, că sistemul trebuie să se bazeze pe echitate, pentru a putea oferi pensii decente.
„Dacă o pensie ajunge la – era acel magistrat, fost procuror militar – 15.000 de euro pe lună, dacă domnul Ciucă ia 18.000 de lei pe lună, pentru pensiile altor oameni care nu sunt în sistemul militar, dar au o facultate şi un master, pentru o asistentă medicală care în fiecare zi asistă oameni care sunt bolnavi, muribunzi, vede drame, de acţiunile ei depinde viaţa unor oameni şi care primeşte o pensie, în medie, de două ori şi jumătate mai mică decât cea din sistemul militar sau de opt ori mai mică decât în alte sisteme de pensii speciale, unde este corectitudinea în acest lucru? Să ştiţi că şi parlamentarii care primesc pensii speciale pretind că ei sunt foarte stresaţi la muncă. Şi eu sunt coleg cu ei şi vă spun că nu sunt. Muncesc două zile pe săptămână. Primarii pretind că au făcut o mare contribuţie pentru societate”, a spus el.
Cătălin Drulă nu este de acord cu pensionarea la „vârste fragede”
Președintele USR a spus, de asemenea, că nu este de acord cu pensionarea la „vârste fragede”, și a dat exemplul unor magistrați din alte țări, care se pensionează la vârste mai înaintate.
„Nu sunt de acord nici cu pensionările astea la vârste fragede… aşa, pleacă la 51 de ani. Văd că şi şeful DNA se pensionează. Eu nu înţeleg, prin filmele americane, când vedem judecători cu păr alb, ei ce fac? Sunt nişte victime ale societăţii americane, că trebuie să mai dea cu ciocănelul în masă la vârsta respectivă? Cine să plătească toate lucrurile acestea? Că nu există bani infiniţi în societate. Deja în România am ajuns cu cheltuielile bugetare, care sunt fixe, pentru pensii şi salarii de la buget la un nivel în care, faţă de veniturile la buget, mai rămân 10-20% pentru care să faci orice fel de politici publice”, a declarat acesta.