Modul de calcul al ratei românilor care au credite în lei va fi schimbat, cel mai probabil, pe parcursul acestui an.
Aceasta pentru că va fi schimbat modul în care este calculată dobânda medie, ROBOR, în funcție de care sunt calculate și dobânzile pentru creditele în lei, cu dobândă variabilă.
Cel mai probabil, așa cum au lăsat de înețeles și oficiali ai statului din BNR sau din Guvern, dar și reprezentanții bancherilor, dobânda ROBOR va fi anunțată în funcție de tranzacții, nu în funcție de cotații.
Mai simplu spus, ROBOR va fi o medie a dobânzilor la care băncile se împrumută efectiv între ele, pe piața monetară. În prezent, ROBOR este calculat ca o medie a cotațiilor pe care băncile le anunță într-un scurt interval, de 15 minute.
Măsura de schimbarea a modului de calcul al ROBOR vine într-un context mai amplu în care se discută eliminarea taxei pe activele bancare, instituită prin OUG 114/2018, care presupune sancționarea băncilor în cazul în care ROBOR sare de 2%.
Cel mai probabil, așa cum a anunțat și ministrul finanțelor, taxa nu va mai fi legată de ROBOR ci de cotele de piață și activele băncilor. Băncile care dau mai multe credite vor plăti mai puțin.
Pe de altă parte, legarea ROBOR de tranzacțiile efective nu presupune neapărat o reducere a dobânzii, dar poate da o relevanță mai mare acestui indicator, având în vedere că reflectă costul efectiv al banilor pe care băncile îi împrumută.
“Este un punct nevralgic cel cu privire la un alt mod de calcul al ROBOR-ului. Şi asta vrem să analizăm, să facem nişte propuneri, nişte menţiuni cu privire la percepţia noastră…Se vorbeşte despre acest tip de abordare. Credem că trebuie să facem un pas înapoi, să ne uităm cu atenţie. (…) Trebuie să ne facem o părere înainte să venim în faţa dumneavoatră”, a comentat, după o conferință de presă, Florin Dănescu, director al Asociației Române a Băncilor.