Vestea decesului lui Steve Jobs nu ar fi trebuit să fie surprinzătoare. Boala cu care se lupta, cancer pancreatic, își lăsase deja amprenta asupra lui. Cu doar o zi înainte de deces, ar fi trebuit să participe la lansarea ultimului model de iPhone, respectiv 4S. Omul care a revoluționat lumea prin crearea și lansarea unor produse precum iPod, iPhone și iPad a lăsat în urmă nu doar legenda, ci și o serie de tehnologii cu care vom lucra ani buni de acum înainte. Și o companie care a ajuns în vârful topului celor mai valoaroase firme din lume, Apple, evaluată de piață la peste 350 miliarde dolari, dublu față de PIB-ul României. Oarecum paradoxal, cotația Apple a crescut în ziua dispariției cofondatorului ei.
Începutul legendei
Drumul de la un copil orfan şi un adolescent cu probleme până la charismaticul şi bogatul om de afaceri de până mai ieri n-a fost uşor. Steve Paul s-a născut pe 4 februarie 1955, în Mountain View, California, şi a fost adoptat imediat după naştere de Paul şi Clara Jobs. Nu s-a adaptat la şcoala din localitatea de naştere, aşa că părinţii săi s-au mutat în Palo Alto, unde locuieşte şi astăzi. N-a avut rezultate strălucite la şcoală, arătând mai degrabă o înclinaţie spre electronică, o pasiune a tatălui său.
A urmat câteva seminarii organizate de Hewlett-Packard şi a fost chiar angajat o vară la gigantul tehnologic. Aici l-a întâlnit şi pe Steve Wozniak, inventatorul de drept al computerului Apple, despre care a spus că „a fost primul om pe care l-am întâlnit şi care ştia mai multă electronică decât mine“. Wozniak tocmai inventase un fel de „decodor“, cu ajutorul căruia puteau fi efectuate apeluri interurbane eludând plata lor.
O vreme, Jobs a găsit clienţi pentru invenţia prietenului său, o slujbă care avea să-l facă celebru. La finalul liceului, în 1972, Jobs s-a înscris la cursurile Reed College din Portland, însă nu a rezistat decât un semestru. A rămas în campus şi a urmat cursuri de filosofie şi caligrafie.
Legenda Apple a început în 1974, după ce lucrase câteva luni ca designer de jocuri la Atari. Jobs și Wozniak au proiectat un computer pe care apoi l-au construit în garajul lui Steve, cu o investiţie de 1.300 de dolari. Cu prototipul în braţe, Jobs s-a dus la un retailer local, pe care l-a convins să comande 50 de bucăţi, cu o valoare totală de 25.000 de dolari, deşi omul respectiv habar nu avea ce-i înseamnă „computer personal“.
Cu această comandă – nu primise niciun ban în avans – a mers la un furnizor, pe care l-a bătut la cap până a acceptat să-i livreze piesele doar în baza comenzii. Se născuse Apple 1, primul calculator personal compact, într-o vreme în care calculatoarele „serioase“ aveau dimensiunea unui şifonier. În 1976, Jobs a vândut calculatoare Apple I la un preţ de 666,66 dolari, în valoare de 774.000 de dolari. Anul următor, au lansat Apple II, care avea un ecran color, un mare succes şi deschizătorul pieţei computerelor personale. „S-a dovedit că doi băieţi pur și simplu urmau să facă ceva mai valoros decât marile corporaţii“, îşi aduce aminte Wozniak.
Succesul Apple şi dezastrul Jobs
11 aprilie 1985 este o zi neagră în biografia lui Steve Jobs. La finalul şedinţei boardului Apple, şi-a dat demisia din funcţia de CEO. Principalul său oponent a fost nimeni altul decât John Sculley, pe care chiar Jobs îl recrutase de la Pepsi cu câţiva ani înainte.
Motivul oficial al demiterii a fost legat de vânzările slabe ale Mcintosh-ului, un proiect condus direct de Jobs, lansat cu un an mai devreme în urma unei campanii de marketing legendare, fundamentate pe clipul „1984“, regizat de Ridley Scott. Oricare ar fi fost motivaţiile, în cinci luni după demisia de la conducere, Jobs a părăsit de tot compania pe care o fondase şi alături de care începuse să schimbe lumea. „Cum poţi fi dat afară din compania pe care ai fondat-o? (…) Aşa că la 30 de ani eram scos afară. Şi foarte public. Ceea ce fusese scopul vieţii mele ca adult a dispărut şi a fost devastator“, povestea Jobs în 2007.
Despărţirea de 11 ani
Compania Pixar Animated Studios, fondată în 1979 de creatorul „Războiului stelelor“, George Lucas, a ajuns la Steve Jobs aproape din întâmplare. În 1986, Jobs i-a plătit lui Lucas personal 5 milioane de dolari pentru companie şi a investit alte 5 milioane în capitalul firmei.
La vremea respectivă, animaţia computerizată era în stadiul experimental, iar cei 45 de programatori de la Pixar avuseseră doar realizări marginale, efectele speciale din filmele „Star Trek II – The Wrath of  Khan“ şi „Young Sherlock Holmes“. Produsul principal al companiei era Pixar Image Computer, un sistem adresat agenţiilor guvernamentale şi clinicilor medicale. În subsidiar, Pixar avea un contract de colaborare, pe proiecte punctuale, cu studiourile Disney, realizând diverse efecte speciale în filmele acestora.
Însă rezultatele mari întârziau să apară, Image Computer nu s-a vândut prea bine, iar produsele de animaţie, deşi inovatoare, nu erau suficiente pentru a face compania profitabilă. La începutul anilor ’90, compania a trecut printr-o restructurare dură, din 100 de angajaţi rămânând cu doar 42. Se spune că Jobs luase deja hotărârea de a închide sau vinde Pixar cu puţin timp înainte de semnarea unui contract salvator cu Disney. În 1991, studiourile Disney au oferit Pixar 28 de milioane de dolari pentru realizarea a trei filme de animaţie computerizată, unul dintre acestea fiind ­mega-hitul „Toy Story“.
Jobs vs Disney
Nici după contractul cu Disney Steve Jobs nu era foarte convins de viitorul Pixar. Abia în 1996, după succesul fulminant al filmului „Toy Story“, însemnând 350 milioane de dolari încasări, s-a apucat serios şi Jobs de businessul Pixar. În decembrie 1996 a listat public compania, iar primele cinci filme ale Pixar au adus venituri totale de 2,5 mld. dolari. Odată cu succesul Pixar, creştea şi nemulţumirea lui Jobs.
Mai întâi a insistat ca „Toy Story II“, partea a doua a marelui succes, să fie considerat de Disney drept parte a contractului iniţial de trei filme. Disney a refuzat şi între cele două companii s-a declanşat un război.
În 2004, Pixar a renunţat complet la contractul cu Disney, fără a căuta însă alt distribuitor, iar în 2005 au reînceput negocierile, însă cererile lui Jobs erau aproape de neconceput. Până la urmă, şefii Disney au fost nevoiţi să-i facă lui Jobs o ofertă de nerefuzat.
Au cumpărat cu totul Pixar, evaluând-o la 7,4 mld. dolari. În schimbul acţiunilor sale, adică un pachet de 50,1%, Steve Jobs a primit 7% din acţiunile Disney, devenind cel mai mare acţionar individual al celebrei companii. În 20 de ani, Jobs a transformat 10 mil. dolari în 3 mld. dolari şi, odată cu asta, a schimbat pentru totdeauna industria cinematografică, introducând în prim-plan superstarurile virtuale.
„Nu mi-am dat seama la început, dar faptul că am fost concediat de la Apple a fost cel mai bun lucru ce mi se putea întâmpla. Povara succesului a fost înlocuită de uşurinţa de a fi din nou începător, într-o lume plină de necunoscute. Mi-a dat libertatea de a începe una dintre cele mai creative perioade din viaţa mea“, spunea Jobs despre „despărţirea“ de Apple.
Întoarcerea Regelui
În paralel cu Pixar, Jobs a înfiinţat în 1989 compania NextStep şi a creat o alternativă la Apple, computerul „de business“ Cube. Din cauza preţului enorm, 10.000 de dolari, Cube nu a prins, iar în 1993, după investiţii de 250 mil. dolari, Jobs a renunţat la divizia de hardware a companiei, concentrându-se asupra softului. Şi a reuşit, chiar mai mult decât atât.
În 1996, Apple a cumpărat NextStep, după o tranzacţie plină de intrigi nici până azi complet lămurite, cu o valoare de 430 mil. dolari. Programul NextStep avea să devină Mac OS X, programul de operare care stă şi acum la baza produselor Apple. Mai important, l-a readus pe Jobs în companie, acesta devenind CEO interimar în septembrie 1997.
În cei 11 ani fără Jobs, Apple îşi pierduse aproape complet strălucirea şi, odată cu asta, cota de piaţă şi profitabilitatea. „Hai să inventăm viitorul şi să nu ne facem griji asupra trecutului“, le-a spus Jobs celor de la Apple. Iar rezultatele sunt cunoscute. Toate noile produse urmau să aibă în faţă litera „i“ marcând schimbarea de strategie în direcţia internetului.
La lansarea iMac-ului, în 2001, Apple mai avea o cotă de piaţă de doar 2%. Cifrele s-au schimbat imediat, mai ales că în acelaşi an şi-au făcut debutul iPod-ul şi iTunes, care au schimbat profund industria muzicală. În 2005 a venit iPod Nano, apoi iPod Shuffle, doi ani mai târziu iPhone-ul şi în 2009, ­iPad-ul. „Steve Jobs este o persoană unică în cultura noastră.
El, mai mult decât oricine, a transformat tehnologia digitală utilitată într-o experienţă culturală semnificativă. Fără el, lumea tehnologică ar fi dat culturii un rol decorativ, şi nu unul de element substanţial al inovaţiei“, spune Gadi Amit, fondator al NewDealDesign, una dintre cele mai importante companii de design tehnologic din lume.
End of the story
Provocările de business au fost dublate de probleme de sănătate. În 2004, Jobs a descoperit că are cancer la pancreas. De teamă că ar putea afecta cotaţia Apple, starea lui de sănătate a fost întotdeauna un subiect delicat.
„Tot timpul am spus că dacă va veni o zi când nu voi mai putea să-mi îndeplinesc sarcinile şi să ating aşteptările care sunt de la şeful Apple, voi fi primul care vă va informa. Din păcate, acea zi a venit“, a spus Steve Jobs pe 25 august 2011, când a încheiat ultima etapă dintr-o carieră şi o viaţă strălucită.

7 mld. dolari este averea lăsată în urmă de Steve Jobs, conform revistei Forbes, cea mai mare parte constând în acţiuni la Disney şi la Apple.