Administrația Biden a grațiat toți condamnații pentru posesia de cannabis

Sursă: Dreamstime

Preşedintele american a spus joi, 6 octombrie, că va renunța la toate condamnările federale pentru simpla posesie de cannabis. Potrivit celor spuse de Joe Biden, nimeni „nu ar trebui să fie închis doar pentru că deţine sau consumă cannabis”.

Administrația Biden va renunța la toate condamnările federale pentru posesia de cannabis

Președintele american le-a cerut guvernatorilor SUA să grațieze toate persoanele condamnate pentru deţinerea de cannabis.

„Nimeni nu ar trebui să fie închis doar pentru că deţine sau consumă cannabis”, a scris Joe Biden pe pagina sa de Twitter.

Totodată, preşedintele a cerut autorităţilor sanitare şi judiciare să regândească sentinţele asociate cu marijuana, în contextul în care mişcarea pentru dezincriminarea acesteia trezeşte un ecou puternic în SUA.

În schimb, Joe Biden a insistat asupra importanţei continuării luptei împotriva traficului şi a vânzării de cannabis către minori, conform afp.com

Aceste noi măsuri vizează şi rectificarea procedurilor penale

Potrivit sursei menționate, aceste noi măsuri vizează şi rectificarea procedurilor penale. Biden este de părere că acestea afectează în mod disproporţionat minorităţile etnice.

Amintim că un număr de 19 din cele 50 de state americane, precum şi Washington, au legalizat consumul de cannabis în scopuri recreative pentru adulţi.

În majoritatea statelor, utilizarea sa medicinală este autorizată în grade diferite, de la uleiuri cu un nivel scăzut de THC până la marijuana pură. Consumul de marijuana în rândul tinerilor americani a atins niveluri record anul trecut, arată un studiu realizat recent.

Începând din 2016, canabisul este cel mai capturat drog din România

În altă ordine de idei, canabisul este cel mai capturat drog din România, susțin reprezentanții IGPR, care arată că în primele 7 luni din 2022 au fost depistate 38 de culturi ilicite de canabis, cu 3.731 de plante.

Potrivit IGPR, începând cu 2016 se înregistrează o creștere consecutivă, semnificativă, atât a numărului de capturi realizate, cât și a numărului de culturi ilicite identificate. Cele mai mari valori au fost înregistrate în anul 2018 (137 de culturi), respectiv în anii 2019 și 2016 (cu câte 83 de culturi).

Conform datelor centralizate la nivelul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, în primele 7 luni ale anului 2020, au fost depistate 37 de culturi ilicite de canabis (905 plante – 175 de kilograme), cu un total de 94 de culturi (2.196 de plante – 1.775 de kilograme) la sfârșitul anului.

În primele 7 luni ale anului 2021, au fost depistate 42 de culturi ilicite de canabis (2.314 plante – 336 de kilograme), cu un total de 135 de culturi (3.804 plante – 1.929 de kilograme) la sfârșitul anului.