Un număr de 532 de autovehicule noi ar urma să fie achiziţionate de către persoanele juridice ale căror dosare de finanţare au fost aprobate, recent, de Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM), pentru Programul „Rabla„.
Potrivit unui comunicat de presă al instituţiei, transmis vineri Agerpres, Comitetul de avizare al AFM a avizat, pe data de 30 iulie, în Programul „Rabla Clasic”, 140 dosare pentru 412 autovehicule şi o contestaţie pentru un autovehicul, respectiv 67 dosare pentru 120 autovehicule (dintre care 30 electrice hibride şi 90 electrice 100%) în Programul „Rabla Plus”.
Listele persoanelor juridice care au fost acceptate în cadrul acestor programe sunt publicate pe site-ul AFM, la secţiunile dedicate, şi se pot adresa producătorilor/dealerilor auto validaţi.
Începând cu data de 24 iulie 2020, dosarele de acceptare depuse de către persoanele juridice şi dosarele de validare ale producătorilor/dealerilor auto, în cadrul programelor „Rabla Clasic” şi „Rabla Plus”, se vor transmite la AFM doar prin intermediul poştei electronice, iar procedura cuprinzând modul de transmitere a documentelor, adresele de e-mail prin intermediul cărora se realizează comunicarea informaţiilor necesare, precum şi alte instrucţiuni, sunt publicate pe site-ul instituţiei.
Programul „Rabla” – ediţia 2020 a demarat pe data de 17 martie, cu un buget de 405 milioane de lei, cel mai mare de la implementarea programului. Autorităţile estimează că vor exista 60.000 de beneficiari, cel mai ridicat număr din ultimii 15 ani.
Totodată, Programul „Rabla Plus” a început pe 25 martie, iar doritorii au posibilitatea să-şi cumpere o maşină 100% electrică sau electrică hibrid plug-in. Pentru prima dată în istoria sa, programul eco permite populaţiei inclusiv achiziţia de motociclete full electric.
De la înfiinţarea Programului „Rabla”, cel puţin 600.000 de autovehicule au fost scoase din uz şi circa 550.000 de autovehicule noi au fost achiziţionate.