Noi liste cu dosare aprobate în cadrul programelor „Casa Verde Fotovoltaice„, „Rabla Clasic”, „Rabla Plus” şi „Iluminat Public” au fost aprobate de Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM), în cadrul şedinţei Comitetului de Avizare de joi.
Aproape 5.200 de dosare în programul „Casa Verde Fotovoltaice”, aprobate
Potrivit unui comunicat de presă transmis de AFM, în Programul „Casa Verde Fotovoltaice” a fost publicată o nouă listă care conţine 5.197 de dosare acceptate, precum şi 16 contestaţii admise.
De asemenea, pentru Programul „Rabla Clasic” au fost aprobate 304 dosare pentru 567 de autovehicule şi 14 motociclete, respectiv două contestaţii pentru patru autovehicule uzate.
În Programul „Rabla Plus” s-au aprobat 488 de dosare pentru 806 de autovehicule electrice, dintre care 658 pur electrice şi 148 electrice hibride. În plus, au fost admise trei contestaţii pentru cinci autovehicule full electrice.
În cadrul programului „Iluminat Public”, joi, a fost aprobat un singur dosar în valoare de 4,985 milioane de lei.
AFM precizează că listele dosarelor acceptate în cadrul acestor programe sunt publicate pe pagina de Internet a instituţiei, la secţiunile aferente acestor programe.
Programele „Rabla Local” și „Casa Verde Fotovoltaice” vor fi descentralizate
Amintim că, din 2023, programul „Casa Verde Fotovoltaice” va fi descentralizat, iar un sistem informatic de înscriere a solicitanţilor va fi dezvoltat, pe baza căruia autorităţile locale vor acorda bani locuitorilor, potrivit ministrului Mediului, Apelor şi Pădurilor, Barna Tanczos.
„Descentralizăm programele „Rabla Local” şi „Casa Verde Fotovoltaice”. Am creat cadrul legal pentru delegarea implementării acestor programe la autorităţile locale şi lucrăm la detaliile tehnice de derulare. Scopul este eficientizarea programelor, simplificarea procedurilor şi scurtarea perioadei de analiză a dosarelor, astfel încât cetăţenii să beneficieze, în cel mai scurt timp, de sprijinul financiar. (…)
Din 2023, pornim atât programul „Rabla Local”, cât şi programul „Casa Verde Fotovoltaice”, dezvoltând un sistem informatic centralizat de înscriere în program, pe baza căruia autorităţile locale vor acorda bani locuitorilor”, a transmis recent Tanczos.
Încă de la finele lunii septembrie, ministrul Mediului anunţa, într-o conferinţă de presă, că unele programe derulate de Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) vor fi descentralizate, iar primul program de acest fel va fi „Rabla Local”, pentru casarea maşinilor mai vechi de 15 ani.
Datele oficiale arată că, până la sfârşitul lunii septembrie 2022, în Programul „Casa Verde Fotovoltaice” au primit decizia de finanţare 13.000 de dosare, iar până la finele anului în curs toate cele 45.000 de solicitări depuse vor fi rezolvate.