Președintele Klaus Iohannis și angajații Administrației Prezidențiale vor avea la dispoziție bilete de avion pentru următorii patru ani.
Potrivit unui anunț publicat în SEAP, Administrația Prezidențială încheie un contract acord cadru pentru servicii de transport aerian de călători în țară și străinătate.
Contractul va fi semnat de Administrația Prezidențială pentru o perioadă de patru ani, iar licitația acord cadru implică încheierea unor contracte subsecvente.
Valoarea estimată totală a contractului pentru eservicii de transport aerian de călători în țară și străinătate este de 2,33 milioane lei, respectiv aproximativ 518.000 euro, fără TVA.
„Contractul acord-cadru este încheiat cu 2 agenți economici. Atribuirea contractelor subsecvente se va realiza prin reluarea competitiei, ori de câte ori va aparea necesitatea organizării unor deplasari în țară și/sau străinătate, respectiv: zilnic, săptămânal sau lunar. (…). Valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent care se anticipează că va fi atribuit pe durata acordului-cadru este de 20.000 lei fără TVA. Pe durata întregului acord cadru pentru servicii de transport aerian de călători în țară și străinătate se estimează achiziționarea unui număr minim de 1 bilet și maxim de 2500 bilete. Pentru un singur contract subsecvent dintre cele care urmează să fie atribuite pe durata acordului cadru pentru servicii de transport aerian de calatori în țară și străinătate se estimează achiziționarea unui număr minim de 1 bilet și maxim de 10 bilete”, conform anunțului de licitație. Administrația Prezidențială nu organizează licitație electronică, iar criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut.
Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 12 ianuarie 2017, iar data limită de evaluare este 7 februarie 2017.