Administrația Trump amenință că abandonează negocierile de pace Rusia-Ucraina. Este o strategie sau pierdere de interes?

Administrația Trump pare tot mai aproape de a se retrage din negocierile privind conflictul Rusia-Ucraina, în cel mai dramatic semnal de până acum că Washingtonul nu mai este dispus să investească eforturi diplomatice consistente pentru a media cel mai sângeros conflict european de la Al Doilea Război Mondial încoace.

Pe fondul unei politici externe haotice și imprevizibile, amenințările făcute public de secretarul de stat Marco Rubio pun sub semnul întrebării angajamentul SUA față de stabilitatea regiunii și viitorul sprijinului acordat Kievului, se arată într-o analizată publicată de The Guardian.

Marco Rubio, vocea nemulțumirii americane: „Vom merge mai departe dacă nu se fac progrese”

Aflat pe pista aeroportului din Paris, într-un moment simbolic pentru diplomația internațională, Marco Rubio a transmis un mesaj dur: Statele Unite ar putea pur și simplu să renunțe la eforturile de mediere a conflictului ruso-ucrainean.

„Nu vom continua să zburăm peste tot în lume şi să facem întâlnire după întâlnire după întâlnire, dacă nu se fac progrese.

Deci, dacă sunt serioşi în ceea ce priveşte pacea – oricare dintre părţi, sau ambele – vrem să ajutăm. Dacă nu se va întâmpla, atunci vom merge mai departe. Vom trece la alte subiecte care sunt la fel de importante pentru Statele Unite, dacă nu chiar mai importante în anumite privinţe”, a afirmat acesta.

Declarația vine în contextul în care, potrivit oficialilor de la Washington, niciuna dintre părți nu pare dispusă să cedeze, iar eforturile diplomatice nu au dus la rezultate tangibile.

Rubio a subliniat că administrația americană dorește să prevină moartea a „mii” de oameni în anul următor, dar a avertizat că Statele Unite nu vor ezita să își redirecționeze atenția către alte priorități geopolitice dacă nu se întrevede o cale clară spre pace.

Declarația a fost interpretată de analiști ca o formă de presiune, dar și ca o posibilă pregătire a opiniei publice pentru o retragere a SUA din procesul de negociere.

Nu există semne clare că SUA au reușit să convingă Moscova până acum

În ciuda retoricii, administrația Trump nu pare să fi investit capital diplomatic semnificativ în acest dosar. Analiza The Guardian, semnată de jurnalistul Andrew Roth, scoate la iveală faptul că, spre deosebire de eforturile anterioare care au condus la acorduri istorice – precum cel de la Dayton sau negocierile de la Camp David –, actuala administrație a preferat întâlniri izolate și abordări fragmentare.

Trimisul special Steve Witkoff a avut mai multe discuții directe cu președintele rus Vladimir Putin și a ascultat „ore întregi” opiniile liderului de la Kremlin despre Ucraina.

Rubio a purtat și el convorbiri cu ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, și s-a întâlnit la Paris cu oficiali ucraineni și lideri europeni. Cu toate acestea, nu există semne clare că SUA au reușit să convingă Moscova să accepte o încetare a focului sau să facă vreun compromis strategic.

Tactică de negociere sau lipsă de concentrare?

Observatorii internaționali sunt împărțiți în evaluarea comportamentului administrației Trump. Unii consideră că amenințarea cu abandonul este o mișcare calculată, menită să forțeze o reacție rapidă din partea Rusiei.

Alții sugerează că ar fi vorba de o lipsă cronică de răbdare și de consistență, o trăsătură vizibilă și în alte dosare externe, cum ar fi retragerea din negocierile de pace din Gaza sau indecizia privind aplicarea tarifelor comerciale globale.

Casa Albă așteaptă în prezent un răspuns oficial din partea Kremlinului la propunerea de cadru pentru un acord de pace, iar Trump a declarat recent că se așteaptă ca acesta să vină în cursul săptămânii. Cu toate acestea, surse diplomatice susțin că Moscova nu se grăbește, iar anumiți oficiali ruși văd poziția ezitantă a SUA ca pe un avantaj strategic.

O oportunitate pentru Putin și un risc major pentru Ucraina

Pentru Kremlin, orice pas înapoi al administrației Trump ar fi o victorie. Fie Moscova obține o înțelegere favorabilă cu Washingtonul, fie profită de lipsa de implicare a SUA pentru a câștiga timp și teren. În ambele scenarii, Ucraina riscă să rămână fără un sprijin diplomatic și financiar crucial.

Potrivit unei relatări Bloomberg, Statele Unite au oferit Rusiei o reducere a sancțiunilor în schimbul unui acord – propunere care ar fi fost susținută încă din ianuarie de Rubio.

În același timp, Witkoff a recunoscut public că Moscova cere „mult mai mult” decât o simplă încetare a focului, sugerând că cererile Kremlinului sunt legate de aspecte mult mai profunde și sensibile.

Speranțe slabe și optimism precaut

În ciuda pesimismului general, în administrație există și voci mai optimiste. Vicepreședintele JD Vance, cunoscut pentru poziția sa sceptică față de sprijinul acordat Ucrainei, a declarat vineri premierului italian Giorgia Meloni că este „optimist” că acest „război foarte brutal” se va încheia.

El a menționat existența unor evoluții recente „în ultimele 24 de ore” care ar putea deschide calea spre o posibilă încetare a focului.

Totuși, majoritatea analiștilor rămân rezervați. The Guardian subliniază că, în pofida întâlnirilor și apelurilor, „diferențele între părți rămân adânci și aproape nemișcate”, iar presiunile asupra Rusiei nu au fost suficient de ferme pentru a schimba dinamica conflictului.

Ucraina nu are luxul de a renunța

În timp ce administrația Trump pare dispusă să „meargă mai departe” și să închidă dosarul ucrainean în lipsa unor progrese vizibile, Ucraina nu are această opțiune.

Pentru Kiev, retragerea SUA ar însemna pierderea unui aliat strategic, într-un moment în care sprijinul internațional este vital pentru rezistența militară și supraviețuirea statului.