‘Francul s-a depreciat cu 15% faţă de euro în doar câteva zile, după intervenţiile directe şi de politică monetară ale Băncii Centrale, dar mai ales după zvonurile unei ancorări la euro, după ce în trecut, prin legislaţie, francul a fost legat de aur. Investitorii s-au temut pentru prima oară în ultimii ani de un posibil val de depreciere a celei mai stabile valute, însă Banca Centrală a anunţat astăzi doar măsuri clasice de stopare a aprecierii, dezamăgind piaţa şi readucând interesul la cumpărare. Speculatorii se bazează pe istorie, cunoscut fiind faptul că intervenţiile, oricât de consistente ar fi, nu pot stopa trendul pieţei, majoritatea eşuând cu pierderi imense din partea Bancilor Centrale’, se arată într-un comunicat al Admiral Markets.
Specialiştii în piaţa valutară ai marilor bănci americane, precum Merryl Lynch, consideră nesustenabilă ideea lansată de oficialii elveţieni, ce va rămâne la stadiul de zvon.
Legarea francului de euro este extrem de dificilă, atât din punct de vedere politic cât şi legislativ, menţinerea în afara zonei euro fiind o decizie democratică. De la izbucnirea crizei, nu mai puţin de 25% din economiile grecilor s-au transferat în bănci străine, în special în franci, iar în ciuda suportului politic necondiţionat de a stopa aprecierea, expertul băncii americane în piaţa Forex nu recomandă cumpărarea de euro în dauna francilor.
Analiştii Admiral Markets consideră că actualele cotaţii ale francului sunt atractive în special pentru traderi (speculatori în piaţa valutară) pe termen scurt şi mediu. Cum bursele internaţionale îşi vor continua cel mai probabil declinul, francul, yenul şi dolarul vor fi atractive, alături de aur.