Concursul de admitere la studiile universitare de licență din cadrul UMFCD în domeniile Medicină, Medicină dentară și Farmacie, precum şi la Facultatea de Moaşe şi Asistenţă Medicală (FMAM) se va desfășura în mai multe locații din capitală. Candidații înscriși pentru ocuparea locurilor scoase la concurs la Facultățile de Medicină și Medicină dentară, vor susține concursul de admitere în spațiile special amenajate din cadrul Complexului Expozițional Romexpo din București (pavilioanele B1 și B2), iar pentru Facultatea de Farmacie și la FMAM, organizatorii le-au pus la dispoziție candidaților spațiile din cadrul Facultății de Farmacie, respectiv din Palatul Facultății de Medicină din București.
În ceea ce priveşte repartizarea cifrei de şcolarizare pe facultăţi pentru admiterea în anul universitar 2023-2024, aceasta creionează pentru Facultatea de Medicină (360 de credite, durată 6 ani de studiu) un număr de 735 de locuri finanţate de la buget şi 250 locuri cu taxă.
Pentru Facultatea de Stomatologie (360 de credite, durată 6 ani de studiu) regăsim un număr de 201 locuri finanţate de la buget şi 100 locuri cu taxă, la Facultatea de Farmacie (300 de credite, 5 ani de studiu) sunt scoase la concurs 119 locuri finanţate de la buget şi 20 locuri cu taxă, în timp ce la FMAM, la specializarea Asistenţă Medicală Generală (240 de credite, 4 ani de studiu,) sunt 90 locuri finanţate de la buget şi 3 locuri cu taxă, iar pentru specializările Balneofiziokinetoterapie și recuperare medicală respectiv Tehnică Dentară (3 ani de studiu şi 180 de credite) au fost repartizate 43 de locuri finanţate de la buget şi 3 locuri cu taxă, respectiv 43 de locuri finanţate de la buget şi 3 locuri cu taxă, în timp ce pentru specializarea – Moașe-au fost scoase la concurs 15 locuri (14 /buget și 1 loc/taxă).
„Pentru admiterea la studiile de licență din cadrul Universității noastre asistăm și anul acesta la un nou record, în ceea ce privește numărul candidaților înscriși, 3.844 de absolvenți de liceu, cu 347 mai mulți în comparație cu cei care au concurat anul trecut și cu 417 în plus față de numărul celor înscriși la ediția din 2021, fapt care ne arată un interes amplificat și continuu al tinerilor față de profesia de medic, UMF ”Carol Davila” bucurându-se totodată și de accederea la studiile de licență – 2023-2024- la medicină a 19 premianți ai olimpiadelor naționale.
Iar dacă celor 19 olimpici care au ales să-și continue performanța în Universitatea noastră le spun de pe acum un călduros ”Bun Venit!” , tuturor candidaților le urez mult succes la apropiatul concurs de admitere care, în 23 iulie, va selecta cu siguranță noi valori pentru medicina românească ”, a declarat Prof. Dr. Viorel Jinga, Rector al Universității de Medicină și Farmacie “Carol Davila” din București.
La Facultatea de Medicină s-au înscris 2.546 candidați
Pentru cele 735 de locuri scoase la concurs la Facultatea de Medicină s-au înscris 2.546 de candidați (față de 2.405 candidaţi – 2022), pentru Facultatea de Stomatologie, 748 de candidați (552 de candidaţi/2022) pentru 201 de locuri, pentru Facultatea de Farmacie 91 de candidați (115 de candidaţi/2022) pentru 119 de locuri, iar pentru FMAM (4 sau 3 ani de studiu), 459 de candidați(425 de candidaţi/2022) pentru 190 de locuri (Asistență Medicală Generală – 234, Moașe – 27, Balneofiziokinetoterapie și recuperare medicală – 99, iar Tehnică Dentară – 99).
Pentru candidații ale căror medii de admitere nu vor permite accederea la studiile universitare de licenţă pe locurile finanţate de la bugetul de stat sunt puse la dispoziţie 380 de locuri cu taxă.
Amintim faptul că:
-în 2022, la UMF „Carol Davila” au fost scoase la concurs 1.623 de locuri scoase la concurs (1.245 –finanțate de la bugetul de stat, 378 – cu taxă) pentru ocuparea cărora s-au înscris 3.497 de candidați (2.405-Medicină, Medicină Dentară-552, Farmacie-115, FMAM-425);
-în 2021 au fost scoase la concurs 1.629 de locuri (1.236 –finanțate de la bugetul de stat, 393 – cu taxă) pentru ocuparea cărora s-au înscris 3.427 de candidaţi, cu 101 mai mulți față de ediția din 2020, (2.337-Medicină, 595-Medicină Dentară, Farmacie-122, FMAM-345);
-în 2020 – 1.160 de locuri finanţate de la bugetul de stat și 292 locuri cu taxă pentru care au candidat 3.326 de absolvenți de liceu dintre care 2.246 la Medicină și 541 la Medicină Dentară, Facultatea de Farmacie – 134 , FMAM-405 );
-în 2019 – 1.154 de locuri, dintre care 310 locuri cu taxă (nr total candidați 3.058 , 2.002 – Medicină și 448 – Medicină Dentară, Facultatea de Farmacie-181, FMAM 427);
19 premianţi ai olimpiadelor naţionale şi internaţionale
De menţionat este faptul că, anul acesta, 19 premianţi ai olimpiadelor naţionale şi internaţionale la discipline precum biologie, fizică sau chimie, au decis să-şi continue performanţa la UMF „Carol Davila”, admiterea acestora în Universitate fiind posibilă, conform normelor Ministerului Educaţiei şi Cercetării, fără susținerea concursului.
Taxele de studii stabilite de către Senatul UMF “Carol Davila” pentru ciclul de studii universitare de licenţă pentru anul universitar 2023–2024 sunt similare celor de anul trecut : 15.000 lei /an de studiu pentru Facultățile de Medicină și Stomatologie, de 10.000 lei/an de studiu pentru Farmacie şi de 8.000 lei/an de studiu pentru FMAM. Taxa anuală de studiu va fi platită în 3 tranşe (prima tranşă – 50% din taxa anuală, a doua tranşă – 25% din taxa anuală şi a treia tranşă – 25% din taxa anuală). În ceea ce privește taxa de înscriere la examenul de admitere la studiile de licență în UMFCD, aceasta a fost ,anul acesta, 300 de lei.
Înscrierea candidaților la concursul de admitere, sesiunea iulie 2023 și depunerea documentelor obligatorii (scanate în format pdf) s-a efectuat și anul acesta, exclusiv on-line, pe platforma dedicată concursului de admitere, care a putut fi accesată la adresa web www.adm.umfcd.ro.