Fostul secretar general adjunct al Ligii Arabe, Adnan Omran, susține că revoluțiile care au avut loc în ultimul timp în Orientul Mijlociu și Africa de Nord nu vin cu vreo garanție că acele țări vor beneficia de avantajele democrației. Cu toate că se organizează alegeri, odată ajunși la putere, câștigătorii vor putea instaura un regim totalitar.
“Este prea devreme pentru a spune că e multă democrație, ori că e democrație sau nu e. Deoarece sloganurile democratice adoptate înainte de alegeri nu înseamnă neapărat că cei câștigători vor practica democrația. Așadar, aș spune, trebuie să așteptăm pentru a vedea. Noi (în Siria) am început procesul de democratizare, chemând partidele vechi să se alăture dialogului pentru a finaliza legile, constituția, decretele pentru alegeri, partide etc. Dar a fost ciudat pentru toată lumea în regiune s-o audă pe d-na Clinton cerând unor grupuri anume să nu se alăture dialogului și mai mult de atât, justificând livrările de armament către aceste grupuri. E un semn de întrebare, foarte mare și periculos – de ce anume au nevoie americanii în regiune? Au nevoie de democrație sau de haos? Sunt implicați total sau sau le-a mai rămas câte ceva din principiile unor Jefferson, Benjamin Franklin și ale altor lideri din propria lor istorie?”, a declarat Omran.
Cu toate că sunt tensiuni mari în Orientul Mijlociu, fostul demnitar nu crede că este posibil să aibă loc vreun conflict armat între SUA și Iran.
„Iranul nu este Irak. Iranul este cu mult mai puternic. Și au multe, multe cărți de jucat. Cred că americanii o știu foarte bine. Ei vor să pună presiune pe aceste țări. Joacă acest joc pe muchie de cuțit, mergând cât de departe se poate, amenințând cu invazia pentru a obține mai multe concesii din partea Iranului. Mă îndoiesc că această politică va avea succes.Americanii sunt foarte bine cunoscuți în regiune. Și nu mai au pic de credibilitate. Interesul american este foarte clar. Ei vor ca Israelul să fie țara dominantă din regiune. Vor ca Israelul să fie singura putere nucleară din regiune”, încheie Omran.