Sage, unul dintre liderii mondiali în dezvoltarea soluțiilor software de gestiune a afacerilor, a realizat un studiu care să arate principalele tendințe despre adoptarea tehnologiilor în cloud de către companiile medii (cu 100 până la 500 de angajați). Studiul a fost realizat în rândul a 670 de manageri IT din 10 țări, după anunțarea recentă a soluției Sage ERP X3 în Cloud.
Potrivit datelor, companiile europene medii au reușit să își diminueze costurile cu mai mult de 25% după implemenetarea unei soluții în Cloud, spre deosebire de perioada în care utilizau o soluție on premise. Această rată a ajuns chiar și la 50% pentru o companie din cinci. Cu toate acestea, implementarea soluțiilor ERP în Cloud are încă o rată diminuată de adopție comparativ cu alte servicii.
Aproximativ 9 companii medii din 10 (87%) utilizează în prezent o soluție în Cloud, iar în România ponderea acestora ajunge la 75%. Rata actuală de adopție a soluțiilor în Cloud are o creștere accelerată, având în vedere că patru companii din cinci (78%) au implementat acest tip de serviciu în ultimii doi ani.
În ciuda popularității în creștere, Cloud-ul nu este încă omniprezent, soluțiile ERP arătând o oarecare întârziere comparativ cu alte servicii. În prezent, doar 20% dintre companii utilizează o soluție ERP în Cloud, în vreme ce ponderea acestora în România este de 16%. Cu toate acestea, studiul Sage sugerează că vom asista la inversarea acestor proporții, deoarece 60% dintre companiile care nu au făcut încă acest pas analizează adoptarea unei soluții ERP în Cloud, iar 55% mizează pe mobilitatea oferită de un astfel de serviciu.
Migrarea către soluțiile ERP în Cloud este motivată de reducerea costurilor (50%), îmbunătățirea eficacității (40%), obținerea unui avantaj strategic (32%) și dezvoltarea mai rapidă (31%). De cealalată parte, principalele motive care reduc rata de adopție sunt securitatea și confidențialitatea datelor (57%), reticenţele datorate neînțelegerii modului de funcționare (23%) și costurile asociate de transfer (20%).
« Piața de soluții ERP se află în acest moment la o răscruce, iar companiile decid că este vremea pentru transferul în Cloud. Acum doi ani, companiile au manifestat aceleaşi temeri pentru Cloud, însă, pentru cei care au făcut deja investițiile, avantajele sunt clare : scalabilitate, flexibilitate și mai multe opțiuni de decizie », spune Benoît Gruber, Vicepreședinte, Corporate Communication & Alliances, Sage Mid-Market. « Companiile fac acest pas hotărâtor pentru trei motive principale : reducerea costurilor, îmbunătățirea competitivității și a eficacității. Misiunea noastră este să ajutăm companiile mici și medii să treacă în Cloud, propunându-le soluții fiabile », completează Benoît Gruber.
Soluția Sage ERP X3 Online, solutia ERP în Cloud a grupului Sage răspunde nevoilor de productivitate și flexibilitate
În luna septembrie, Sage a anunțat lansarea soluției Sage ERP X3 Online. Datorită tehnologiei în Cloud, soluția ERP se adresează companiilor care vizează ușurința de implementare, accesibilitatea, ușurința de utilizare și costul redus de exploatare a unui serviciu online, beneficiind în același timp de funcționalitărțile avansate ale Sage ERP X3 versiunea 7.
Aceasta dispune de îmbunătățiri ergonomice și instrumente de mobilitate în standard, care permit companiilor medii să își crească productivitatea și flexibilitatea, contribuind în același timp la reducerea costurilor și la exploatarea unor noi piețe.
Sage ERP X3 versiunea 7 dispune de o nouă interfață web intuitivă bazată pe limbajul HTML 5, care suportă mai multe browsere web și care poate fi personalizată de utilizatori în funcție de propriile nevoi. Soluția oferă totodată acces mobil, o suită de aplicații web, poate fi integrată în suita Microsoft Office și are un instrument căutare inedit şi performant.
Lansarea inițială pentru Sage ERP X3 Online este prevăzută pentru America de Nord, înainte de lansarea la nivel mondial.