ADR analizează integrarea de noi soluții inteligente pentru digitalizarea României

Vicepreşedintele Autorităţii pentru Digitalizarea României (ADR) a explicat joi, într-o conferinţă de specialitate, că platforma Ghişeul.ro a crescut foarte mult în număr de utilizatori, respectiv în număr de instituţii înrolate cu plata taxelor şi impozitelor.

„Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) este în strânsă legătură inclusiv cu ministerul reprezentat de domnul Burduja şi cu partenerii din segmentul public şi privat, încearcă să înţeleagă bunele practici din segmentul privat pentru a îmbunătăţi colaborarea cu cetăţenii.

Sloganul pe care vrem să-l folosim de fiecare dată este „Să scoatem statul din statul la coadă”. Un exemplu bun este platforma Ghişeul.ro, care, datorită pandemiei, a crescut foarte mult în număr de utilizatori, respectiv în număr de instituţii înrolate cu plata taxelor şi impozitelor. Ghişeul.ro este platformă în continuă dezvoltare. La iniţiativa domnului Burduja se analizează soluţii pentru integrarea cazierului judiciar în platformă. Sunt discuţii cu diferiţi parteneri pentru aducerea pe online a acestui subiect. În paralel, dezvoltăm şi segmentul cu focusul pe aplicaţiile mobile. Suntem în faza de testare şi avem o colaborare foarte bună cu segmentul privat cu partenerii noştri. Acestea sunt doar câteva proiecte care merg în această direcţie”, a declarat Dragoş Tohăneanu.

Au fost demarate discuţii cu operatori din mediul economic privat

De asemenea, reprezentantul ADR a menţionat că autoritățile au demarat discuţii cu operatori din mediul economic privat în vederea implementării pe platforma Ghişeul.ro a unor noi servicii, precum open banking, plata rovinietei sau a anumitor taxe din zona auto.

„Misiunea ADR este să fie aproape de cetăţeni, să vadă care sunt nevoile şi prin analiza comună interministerială sau inter-autoritate să găsim soluţiile cele mai bune pentru a digitaliza diferite servicii, fie că vorbim de proiecte legislative sau proiecte implementate la nivel de cetăţeni.

În viitoarele proiecte vor fi luate în considerare şi aspectele de viaţă. Până la urmă, vrem să identificăm inclusiv conceptul de oraş inteligent, iar Ghişeul.ro este o bună bază pentru plecarea la acest drum, dar dezvoltare continuă a platformei automat va facilita o colaborare mult mai bună între cetăţeni şi instituţia publică, fie centrală, fie locală. În cadrul ADR am început să purtăm discuţii şi cu operatori din mediul economic privat pentru servicii de open banking, soluţii pentru a integra inclusiv plata rovinietei sau anumitor taxe din mediul auto”, a completat vicepreşedintele ADR.