Infrastructura slab dezvoltată și lipsa unor reguli stricte pot fi, atunci când își dau mâna cu relieful variat, un atu în atragerea iubitorilor de senzații extreme.
Nu ne ajută nici înălțimea munților noștri, nici tradiția, nici banii. Așa că, cel mai probabil, în ciuda investițiilor destul de serioase din ultima vreme, nu vom ajunge niciodată să putem concura cu adevărat cu pârtiile din Alpi. Dar tocmai văile sălbatice, pantele neamenajate, potecile pierdute prin păduri fac România foarte atractivă pentru cei care își doresc să practice sporturi de iarnă mai puțin mainstream, cum ar fi schiul de tură sau freeride-ul (coborâre pe schiuri sau snowboard în afara pârtiilor, de obicei pe văi abrupte). „Desigur că poți face asta și în Austria ori în Franța. Dar acolo lucrurile sunt prea organizate și uneori devine obositor. La noi te poți simți cu adevărat liber și se creează o legătură specială între tine și munte“, explică Vlad Tudorică de ce preferă România atunci când simte nevoia de aventură în sezonul rece.
Nici costurile nu sunt la fel de ridicate ca în centrul Europei – pe cont propriu, te poți descurca cu câteva zeci de euro pe zi, dar și ofertele agențiilor specializate în sporturi extreme de iarnă încep de la sume similare (50 de euro pe zi). Pentru cei cu ceva mai mulți bani, există și variante ceva mai costisitoare. Pe Valea Prahovei sau în munții din apropiere de Sibiu se poate face și heliski – se urcă pe munte cu elicopterul, după care se coboară pe schiuri în zone neamenajate. Adventuretours din Sibiu oferă pachete de două zile de heliski, o zi pentru alte activități la alegere și patru nopți de cazare cu demipensiune la 1.570 de euro de persoană.
Văile sălbatice din Carpați oferă, de asemenea, în timpul iernii, numeroase locuri pentru cei pasionați de cățărarea pe gheață. De altfel, la începutul lui februarie, pe pârtia Kalinderu din Bușteni se va desfășura o competiție internațională de ice climbing, pe o structură artificială construită în urmă cu doi ani cu sprijinul edililor.
Veri extreme
Dar cei mai mulți iubitori de turism de aventură și sporturi extreme așteaptă temperaturi un pic mai ridicate pentru a se bucura de ceea ce le poate oferi România. De exemplu, rafting sau kayaking pe Jiu, Buzău, Mureș, Bistrița, Crișul Repede, Cerna ori Arieș, la prețuri începând cu 25 de euro de persoană pentru un traseu de câteva ore, cu ghid și echipamentul pus la dispoziție de organizatori. Sau posibilitatea de a zbura cu parapanta, activitate disponibilă în majoritatea zonelor turistice muntoase, de la 50 de euro de persoană, cu echipament și însoțitor inclus. Ori scufundări în lacul de acumulare Fântânele din Apuseni, în căutarea ruinelor bisericii din piatră a satului Beliș, la 90 de euro de persoană, fără echipament.
Se mai pot practica în România sărituri cu coarda elastică, de pe barajul Vidraru (de la 166 de metri înălțime, una din cele mai mari de acest tip din Europa) și în cheile Râșnoavei (de la 137 de metri), la prețul de 100 de euro de persoană. Firma care se ocupă de cele două instalații, Jump Adventure, oferă, de asemenea, bungee jumping de la 40 de metri, tot în Cheile Râșnoavei, la 100 de lei de persoană. Până în prezent, peste 10.000 de doritori de adrenalină au apelat la serviciile companiei conduse de alpinistul Mihai Mândreanu. Tot în Cheile Râșnoavei se pot face traversări cu tiroliana, la înălțimi variind între 40 și 136 de metri, iar la fântâna din Cetatea Râșnov există o instalație care permite coborârea în siguranță până la o adâncime de 100 de metri.
Pe multe văi din Carpați se poate practica, organizat sau pe cont propriu, canioningul, iar la Marea Neagră există, undeva între Mamaia și Năvodari, locuri uinde se practică unul dintre cele mai noi sporturi extreme, kiteboardingul, respectiv deplasarea la suprafața apei pe o placă, propulsat de un zmeu. În acest caz există o problemă destul de serioasă – viteza vântului în România este de cele mai multe ori inconstantă. Nu în ultimul rând, pentru fanii lui Bear Grylls se organizează tabere de supraviețuire de vară (220 de euro de persoană pentru patru zile) și de iarnă (circa 80 de euro de persoană pentru o experiență extremă de 20 de ore).
Tot mai mulți
Numărul celor care doresc să practice sporturi extreme pare a fi din ce în ce mai mare, însă criza nu a ocolit nici acest domeniu. „Încă nu am reușit să ne întoarcem la nivelul din 2008, însă 2011 a fost clar mai bun decât 2010. Iar anul acesta ne așteptăm să fie cel puțin la fel cu cel care tocmai s-a încheiat“, spune Alexandru Pop, de la Team Adventure din Brașov, firmă care organizează programe turistice pentru cei dornici de aventură. El a dezvăluit că 90% dintre cei care apelează la serviciile agenției sale sunt români, iar cam trei din patru clienți sunt de tip corporate (în general, angajați veniți în team-building).
Și la concurenții Outdoor Experience din Târgu-Mureș anul trecut a adus o creștere ușoară a numărului de cereri. Doar că aici clienții străini sunt mai numeroși, reprezentând aproape 40% din total. „Vin din Danemarca, din SUA, din Ungaria, din Franța… Nu avem prea mulți veniți în team-building, ci mai degrabă grupuri de prieteni care doresc să încerce ceva diferit“, afirmă managerul agenției, Komáromi István. El arată că, pentru 2012, firma sa plănuiește să-și îmbogățească oferta cu ture de canoe în Delta Dunării și cu o școală de caiac pe ape repezi (ale cărei baze au fost puse anul trecut).
De altfel, inițiativele private din domeniu par a se înmulți pe zi ce trece. Deocamdată, cifrele lor de afaceri nu sunt prea spectaculoase și multe din ele nu obțin (sau nu raportează) profit. Însă, dacă cei care investesc în sporturile extreme vor reuși să atragă mai mulți localnici și, mai ales, să-i convingă pe străini că România poate fi un paradis pentru aventurieri, lucrurile ar putea sta altfel.
Încă nu am reușit să ne întoarcem la nivelul din 2008, însă 2011 a fost clar mai bun decât 2010.
Alexandru Pop, Team Adventure
100 de euro costă un salt de tip bungee jumping la barajul Vidraru sau în cheile Râșnoavei. Există și variante mai ieftine, dar de la înălțimi mai mici
40% dintre turiștii dornici de aventură care apelează la serviciile
firmei Outdoor Experience sunt străini, provenind în majoritate din Europa