Incendiu în Valencia. Adriana Banu este administratorul clădirii care a ars

Adriana Banu este administratorul clădirii afectate de incendiul tragic din Valencia de joi seară. Ea a povestit presei locale că propria ei locuință se află printre cele distruse de flăcări.

Puternic afectată de evenimentul tragic, ea și-a exprimat consternarea față de situație. Românca a afirmat că este greu de înțeles cum o clădire atât de mare, compusă din două turnuri, a putut fi mistuită de flăcări într-un interval de timp atât de scurt.

Incendiul devastator a afectat o clădire de 14 etaje din cartierul Campanar din Valencia, Spania, joi. Potrivit unui bilanț preliminar, zece persoane au pierit și se estimează că alte 19 sunt date dispărute. Sunt şi 14 răniţi.

În urma extinderii rapide a incendiului, exacerbat de vântul puternic, mai mulți oameni s-au găsit captivi pe balcoane. Ei încercau să fugă din calea flăcărilor care, conform relatărilor, au izbucnit inițial la etajul șapte. Ulterior, s-au răspândit în întreaga clădire într-un interval de timp foarte scurt.

„Este un peisaj dezolant, o imagine care cu greu poate fi digerată”, a declarat Adriana Banu.

Adriana a relatat că, datorită lui Julián, intendentul clădirii, care a mers din ușă în ușă avertizând vecinii să evacueze imobilul, ea și familia ei au reușit să facă același lucru.

„Din fericire, nu avem de ce să ne plângem, dar este regretabil că au murit oameni şi că vor fi unii despre care nu ştim. (…) Vecinii care au auzit despre asta au ieşit imediat afară.

Familii cu copii, pentru că tocmai era timpul să se întoarcă de la şcoală. Eu şi fiicele mele suntem bine, ele au stat la un coleg, iar noi am plecat în altă parte, dar nu am putut să dormim. Este o situaţie dezolantă”, a mărturisit Adriana, în lacrimi.

Adriana Banu a povestit firul evenimentelor

Adriana, care este managerul companiei responsabile de administrarea imobilului afectat de incendiu, a primit un apel de la intendent și de la un vecin din proprietatea alăturată.

Ei au informat-o despre izbucnirea unui incendiu și despre faptul că pompierii au fost deja alertați. În contextul unor condiții meteorologice nefavorabile, cu vânt puternic, Adriana a remarcat că flăcările s-au răspândit rapid.

Ea a adăugat că firma de arhitecți care a elaborat proiectul imobilului nu a furnizat niciodată planurile acestuia. Chiar dacă proprietarii au fost dispusi să plătească pentru ele.

Întrebată de COPE Valencia despre compoziția fațadei, Adriana a infirmat ipoteza anterioară, care sugera că materialul folosit se numește „alucobond”. Acesta este un compozit de aluminiu apreciat pentru raportul său greutate-volum.

Conform detaliilor tehnice, aceste panouri sunt montate direct pe un schelet de aluminiu folosind nituri și șuruburi sau printr-un sistem care facilitează instalarea rapidă.

Ele sunt caracterizate ca fiind rezistente la foc, ușoare și simplu de asamblat. În plus, oferă o rigiditate și o uniformitate notabile. De asemenea, ele sunt concepute pentru a rezista în condiții meteorologice extreme, asigurând o durabilitate mare în utilizări de tip outdoor.

Conform spuselor Adrianei, în spatele fațadei din compozit de aluminiu a fost instalată o placă de vată minerală pentru a asigura izolarea termică a clădirii.

Vata minerală este un material larg utilizat în construcții și în industrie pentru izolare termică. Acest tip de izolație este obținut din roci naturale, cum ar fi bazaltul, și este recunoscut pentru proprietățile sale izolatoare și durabilitatea în timp.

Românca a pus la dispoziția autorităților spaniole toate documente necesare

Adriana a explicat că în complexul respectiv nu exista o conexiune la rețeaua de gaz, iar întreaga alimentare cu energie se baza pe electricitate. Cu toate acestea, există posibilitatea ca izolația din lână de pe fațadă să fi contribuit la propagarea incendiului. Deoarece pereții sunt construiți din gips-carton și conțin, de asemenea, materiale izolatoare din lână.

În legătură cu lipsa planurilor imobilului, ea a menționat că firma pe care o reprezintă nu a fost implicată în administrarea clădirii de la început și niciodată nu a avut acces la planurile de construcție în scopuri organizaționale.

„Am depăşit această problemă, pentru că cei care au adaptat parterul pentru un magazin de maşini electrice au trebuit să instaleze pe acoperiş un echipament de aer condiţionat şi, fiind nevoie să ridice echipamentul, au trebuit să întocmească planurile pentru autorizaţiile administrative.

Aceasta este ceea ce ne-a salvat în aceste circumstanţe. Am pus la dispoziţia poliţiei şi a departamentului de omucideri lista proprietarilor şi cartea de imobil, pentru ca aceştia să vadă din ce este făcută clădirea”, a declarat românca, potrivit stiridiaspora.ro. 

Cu toate acestea, Adriana își pune întrebări asupra posibililor factori care ar fi putut contribui la propagarea rapidă a incendiului. Ea este de părere că unul dintre acești factori ar putea fi reprezentat de materialele utilizate în construcția imobilului.