Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, a declarat, marți, că bugetul pe anul 2023 este construit pe un volum de investiţii istoric, mai exact, un volum de 112 miliarde de lei, adică 7,2% din PIB.
Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, a declarat, marți, bugetul pentru anul viitor este construit pe un volum de investiţii de 112 miliarde de lei, ceea ce înseamnă 7,2% din PIB.
„Bugetul anului viitor este construit pe un volum de investiţii, să-l numesc istoric. Vreau să-l văd şi realizat şi cred că toţi ne dorim în România să vedem şi investiţiile realizate, cele pe care le punem în buget. Deci, un volum de 112 miliarde de lei, 7,2% din PIB, dar cel mai bun şi cel mai important este să investim în capitalul românesc şi în economie. V-am adresat această provocare şi programul de guvernare şi tot ce am discutat şi politic se îndreaptă către ceea ce va fi viziunea viitorului.
Noi, împreună, în economie, trebuie să trecem de la economia de consum la economia de producţie. Partea financiară, întotdeauna în situaţie de criză, este cea pe care aş putea să o numesc emotivă şi emoţională, în sensul în care în lumea banilor, cel puţin, se vede cel mai uşor orice provocare care apare în lumea economică şi nu numai. Aş pleca de la faptul că s-a vorbit că nu vor fi taxe noi. Nu vor fi taxe noi şi asta am spus-o încă de la ajustarea pe care am făcut-o în această vară, care a constat într-un fel într-o reducere a unor facilităţi care îşi atinseseră şi elementul de potenţial, pe de o parte, dar pe de altă parte au provocat distorsiuni în zona de investiţii, în economia românească. În schimb, ceea ce pot să spun este că nu vor fi taxe noi, dar vor fi investiţii masive, nu numai din perspectivă publică.
Lanţurile de aprovizionare vor trebui internalizate, vor trebui scurtate, vedem ce înseamnă crizele, până la urmă crize care ne spun adevărul despre unde suntem vulnerabili. (…) ar fi extraordinar pentru România să intre în Schengen, pentru că această intrare în spaţiul Schengen, până la urmă, ar aduce un plus de investiţii şi de încredere în economia românească. Eu făcusem un calcul, pe o perioadă de 10 ani ar însemna cel puţin 0,5 puncte procentuale în plus la creşterea economică. Intrarea în OECD, în schimb, ar fi ca intrarea în Liga Campionilor, adică o creştere medie de cinci puncte procentuale pe an, pe o perioadă de 10 ani”, a spus ministrul Finanţelor, Adrian Câciu.
Economia românească şi-a dovedit rezilienţa
Adrian Câciu a mai spus că economia românească şi-a dovedit rezilienţa, iar companiile au o conduită mult mai profesionistă şi trebuie lăudate pentru acest lucru.
„Dincolo de cifre şi de un nivel al creşterilor economice, contează ceea ce rămâne în spate. Economia românească şi-a dovedit rezilienţa. Suntem mult mai puternici decât în 2010, companiile au o conduită mult mai profesionistă şi trebuie lăudate pentru acest lucru. Suntem competitivi din perspectiva modului de management, cu orice companie, din orice ţară din lume. E adevărat că trebuie să lucrăm să avem cât mai multe companii puternice. Ca să facem lucrul acesta, trebuie să dăm stimuli economici importanţi către companii.
Acest lucru trebuie cu mai multă putere făcut şi în 2023. Da, este o situaţie complicată, este o inflaţie pe care foarte mulţi nu au trăit-o, dar care poate fi gestionată, din punctul meu de vedere. Cea mai bună măsură în acest an, chiar dacă luată în etape şi destul de târziu, a stabilit o predictibilitate pe doi ani, cea mai bună măsură a fost stoparea preţurilor sau volatilităţii preţurilor în domeniul energiei, pentru că acele preţuri transformate în costuri puneau toate planurile de afaceri ale companiilor în zona de incertitudine”, a spus Adrian Câciu.
Marcel Ciolacu: Bugetul urmează să intre în transparenţă
La rândul său, Marcel Ciolacu, a declarat, marți, că proiectele bugetului de stat şi al asigurărilor sociale de stat să treacă de Parlament până pe 15 decembrie.
„Bugetul urmează să intre în transparenţă, în şedinţa de Guvern şi pe urmă să fie înaintat Parlamentului. Eu sper, după cum am vorbit aseară cu domnul prim-ministru, ca până pe data de 15 decembrie bugetul de stat şi de asigurări sociale să treacă.
În Parlament s-a hotărât un lucru foarte clar: ca în aceşti doi ani de zile să nu se aplice legea a venit şi o solicitare de la Asociaţia marilor municipii. Nu se măreşte niciun impozit pe locuinţe. Cred că dacă ai proprietăţi de milioane de euro, plăteşti un impozit mai mare. S-a găsit soluţia că se făcea impozitarea după grila notarială când se făcea digitalizarea.
Şi îmi menţin această părere, mai ales că cei care au trecut acest lucru în PNRR trebuie să vină în faţa cetăţenilor şi să explice cum au trecut acest lucru. Care era filosofia lor când au trecut aceste lucruri în PNRR? Eu sigur nu le-am trecut şi nici colegii mei, că erau la secretizare. În primul rând trebuie să-şi facă datoria statul român şi să facă digitalizarea ANAF”, a explicat Ciolacu, adăugând, însă, că „în acest moment anul viitor nu se va introduce nicio taxă”, a declarat Marcel Ciolacu.