Ministrul Fondurilor Europene, Adrian Câciu, a anunțat, joi, că nivelul de salarizare actual al celor din minister este la nivelul maxim prevăzut în grila de salarizare. Declarațiile sale vin în contextul în care sindicatul "MIPE Normalitate" a programat proteste pentru joi și vineri în fața Ministerului Fondurilor Europene.
Nivelul de salarizare actual este la nivelul maxim
Joi, înainte de debutul protestelor angajaților nemulțumiți din Ministerul Fondurilor Europene referitoare la salarizare, ministrul Adrian Câciu a postat pe pagina sa de Facebook că salariile actuale se încadrează în limitele legale.
El spune că rezolvarea problemei nu poate fi realizată prin proteste. De asemenea, a menționat că ministerul a propus modificări pentru îmbunătățirea grilei de salarizare în viitoarea lege a salarizării unitare.
„Am avut discuții aplicate cu membrii sindicatului MIPE-Normalitate în vederea găsirii unor direcții de acțiune pentru soluționarea cererilor venite din partea sindicatului (…) având în vedere faptul că noua lege a salarizarii unitare în sectorul public este în elaborare la Ministerul Muncii si Protecției Sociale, au fost transmise o serie de propuneri privind noua grila de salarizare a personalului care gestionează fonduri europene din cadrul MIPE pentru a fi cuprinsă în noua lege a salarizării unitare – jalon PNRR cu solicitarea corelării salarizării personalului în raport cu complexitatea activității desfășurate și eliminarea inechităților salariale existente prin modificarea Legii-Cadru nr.153/2017, cu modificările și completările ulterioare”, a scris ministrul fondurilor europene.
Discrepanțe salariale între instituții
Câciu remarcă discrepanțele salariale dintre diverse instituții, subliniind că soluționarea acestei probleme nu se poate face prin proteste.
Acesta a propus modificări ale grilei de salarizare pentru angajații din Ministerul pentru Investiții și Proiecte Europene (MIPE) în cadrul viitoarei legi salariale.
El a adăugat că diversele interpretări și aplicări, mai mult sau mai puțin precise, ale diferitelor articole de lege sau modificărilor aduse legii salarizării unitare de către unele instituții din administrația centrală au condus la discrepanțe salariale între instituții, care nu reflectă neapărat un grad mai mare de responsabilitate sau performanță. Acest lucru a creat inechități între angajații din diferite instituții.
Ministrul a subliniat necesitatea unei soluții structurale în locul unor măsuri ad-hoc și a susținut reorganizarea întregii administrații centrale pe baza principiilor de echitate, responsabilitate și eficiență. El a menționat că rezolvarea acestor probleme nu poate veni prin proteste, ci prin dialog social.
„Trebuie mentionat faptul că nivelul de salarizare actual al personalului MIPE este la nivelul maxim prevazut în grila de salarizare pentru familia ocupatională „Administratie”, din Legea 153/2017.
Aplicarea însă, mai mult sau mai putin corectă a diferitelor articole de lege sau a modificărilor aduse la legea salarizarii unitare, de-a lungul timpului, de catre unele din instituțiile din administratia centrală, a făcut ca, pe anumite segmente, sa existe diferente de salarizare între institutii care nu neaparat s-au regasit și într-un grad mai mare de responsabilitate sau de performanță, ceea ce creeaza inechitați între salariatii din diverse instituții.
Tocmai de aceea, rezolvarea trebuie sa fie una structurală si nu una ad-hoc, iar toată administratia centrală trebuie reașezată pe principii de echitate, responsabilitate și eficiență (…) Nu protestele rezolvă aceste probleme ci dialogul social așa cum este el prevăzut de Legea 367/2022 a dialogului social, cu modificările și completările ulterioare”, a scris ministrul.
Sindicatul ”MIPE Normalitate” organizează proteste
Sindicatul „MIPE Normalitate” a programat proteste pentru joi și vineri în fața Ministerului Fondurilor Europene.
Angajații cer stabilirea nivelului de salarizare în conformitate cu cel maxim din categoria lor profesională, acordarea unui statut special pentru personalul specializat în gestionarea fondurilor europene nerambursabile și îmbunătățirea condițiilor de lucru.
Un protest va avea loc în fața MIPE joi, între orele 15 și 17. Cel de-al doilea, va avea loc vineri, între orele 12 și 14:30, în aceeași locație.