Adrian Câciu a lansat un avertisment la adresa funcționarilor din instituția pe care o conduce. Potrivit mesajului publicat de ministru, cei care abuzează legislația urmează să fie dați afară.
Așadar, Adrian Câciu a scris pe pagina sa de socializare că „este inacceptabil” ca funcționarii de la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) să abuzeze legislația și să dea consultanță în privat.
Adrian Câciu critică funcționarii care dau consultanță în privat
De asemenea, acesta a subliniat că MIPE se va despărți rapid de oricine nu înțelege ce înseamnă serviciul public. Potrivit ministrului, faptele acestor indivizi aruncă o pată incorectă asupra celor ce muncesc cinstit.
„Șmecheria se încheie începând de azi! Este inacceptabil ca unii funcționari ai MIPE să aibă astfel de preocupări și să dea consultanță în privat, prevalându-se de o legislație mult prea permisivă, în loc să îsi vadă de atribuțiile pe care le au și pentru care sunt plătiți din bani publici.
Ne vom despărți rapid de toți care nu înțeleg ce înseamnă serviciul public. Faptele acestor indivizi aruncă o pată incorectă asupra celor ce muncesc cinstit în MIPE și care au făcut ca aceasta instituție să aibă cele mai bune rezultate în materia absorbției de fonduri europene și de finanțare a dezvoltării economiei românești”, a scris Adrian Câciu pe Facebook.
Ministrul va prezenta Guvernului o nouă ordonanță
De asemenea, acesta a spus că va prezenta o ordonanță prin care se va stabili care sunt restricțiile și constrângerile pe care trebuie sa le aibă un funcționar. Sunt vizați funcționarii care lucrează cu fonduri europene și guvernamentale.
Ministrul a subliniat că ordonanța îi va restricționa pe funcționari din a oferi consultanță în domeniul respectiv.
Câciu a conchis prin a mulțumi reprezentanților mass-media și tuturor cetățenilor care sesizează altfel de anomalii inacceptabile. Totodată, a promis că nu va ezita să ia măsuri imediate și să înăsprească legislația „dacă etica și moralitatea nu mai reprezintă principii profesionale”.
„În perioada imediat următoare voi prezenta Guvernului o ordonanță prin care vom stabili clar care sunt restricțiile și constrângerile pe care trebuie sa le aibă un funcționar care lucrează cu fonduri europene și guvernamentale mai ales restricția de oferi consultanță în acest domeniu!
Mulțumesc reprezentanților mass-media și tuturor cetățenilor care sesizează altfel de anomalii inacceptabile. În mandatul pe care-l am de ministru al MIPE nu voi ezita să iau măsuri imediate și să înăspresc legislația dacă etica și moralitatea nu mai reprezintă principii profesionale pentru o parte dintre funcționari”, a mai scris acesta.