Cine ar beneficia de pe urma creșterii TVA?
Potrivit lui Adrian Câciu, un economist, șef de bancă, ar afirma că TVA va crește pentru că el ar beneficia. Mai exact, spune el, i-ar crește bonusul și profitul băncii la care lucrează.
„De ce spune un economist, șef de bancă, că o să crească TVA-ul?
Păi, pentru că o să-i crească lui bonusul și profitul băncii la care lucrează!
Pe seama tuturor, dar ce contează pentru el?”, a scris el pe Facebook.
Privind creșterea performanțelor economistului, ministrul Investițiilor și Fondurilor Europene a afirmat că „daca crește TVA, crește inflația. Dacă crește inflația, cresc dobânzile. Dacă cresc dobânzile, el, economistul șef de bancă vinde scump banii ieftini pe care îi avea. Când vinde scump, creste profitul băncii și bonusul lui”.
Așadar, Adrian Câciu a subliniat că nu va crește TVA-ul și i-a îndemnat pe economiști să refacă prognoza de creștere economică.
„Deci, cine vrea sa crească TVA-ul?
Îi dau o veste proastă pentru el: să își caute performanța în alte „succese”.
Nu va crește cota standard de TVA.
Poate, așa, economistul, își reface și prognoza de creștere economică pe care a redus-o implicit cu efectul negativ al unei astfel de fantasme!”, a conchis el.
Bancherul are un interes direct în creșterea TVA-ului, spune Adrian Câciu
Vineri, pe 23 august, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene a comentat declarațiile economistului-șef al băncii Unicredit cu privire la taxe și impozite. Acesta a spus că „nu va crește cota standard de TVA”. Potrivit lui, aceasta este o promisiune făcută atât de premierul Marcel Ciolacu, cât și de Nicolae Ciucă. El a adăugat, de asemenea, că „un bancher are un interes direct în creșterea TVA-ului”.
„Nu am nicio problemă cu acea persoană, dar un bancher e direct interesat să crească TVA-ul, pentru că TVA-ul crește inflația, dacă crește inflația cresc dobânzile și bancherul câștigă prin profit. Îi dau o veste proastă să își caute performanța în alte „succese”. Vă asigur că cota standard de TVA nu va crește în România cu ocazia acestei reforme fiscale. E o asumare făcută și de premier și de Nicolae Ciucă”, a explicat Câciu.
Ministrul a afirmat, totodată, că „unii ar vrea poate să crească TVA-ul, pentru că se câștigă din masa monetară suplimentară pe sărăcirea unei economii”.
Întrebat dacă vor fi majorate cotele pentru serviciile care beneficiază de excepții, Adrian Câciu a precizat că nu este ministru de Finanțe și că aceste analize sunt responsabilitatea ministerului respectiv.
„Cota standard a fost stabilită de Coaliție, nu mă pot pronunța”, a mai spus ministrul.
Dam Bucșa a afirmat că taxele și impozitele vor crește începând de anul viitor
Joi, Dan Bucșa, economistul-șef al băncii Unicredit, a afirmat în cadrul unei dezbateri publice la Festivalul de Film și Istorii Râșnov, că taxele și impozitele vor crește cu siguranță de anul viitor. El a adăugat că orice politician care susține contrariul, minte.
„De altfel, ea a fost redusă de la 16 la 10% cu gândul că va mai fi o cotă de cam 25%, deci probabil că pe acolo se vor duce. Tot ce spun eu s-a discutat deja cu instituțiile financiare internaționale și știu asta de la instituțiile financiare internaționale că doar n-o să spună Guvernul României în an electoral. De-aia, dacă vă mai spune vreun vreun politician anul ăsta că nu cresc la anul impozitele, să știți că minte, oricare ar fi el, de la prim-ministru până la ultimul angajat al guvernului. Vor crește, sigur, probabil începând cu TVA-ul”, a mai spus el.