Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a lansat vineri, 27 mai, un avertisment cu privire la situația în care se află agricultura țării noastre. Potrivit informațiilor transmise de Adrian Chesnoiu, „avem zero euro în PNRR” pentru irigații, desecare sau depozite de alimente.
Agricultura României se află în pericol? Avertismentul lansat de Adrian Chesnoiu: „Sper ca în al 12-lea ceas să se trezească toată lumea”
Declarația ministrului a fost făcută în cadrul unui vizite în Prahova, comuna Râfov, unde a vorbit despre planul Național de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) și agricultura României.
„Sper ca în al 12-lea ceas să se trezească toată lumea şi să conştientizeze că trebuie să modificăm Planul Național de Redresare şi Rezilienţă în care agricultura României nu are niciun eurocent. Avem zero euro în PNRR, trebuie să îl modificăm, să ducem banii către irigaţii, către desecare, către depozite de alimente”, a transmis Adrian Chesnoiu.
De asemenea, acesta a vorbit și despre importanța investițiilor în sisteme de irigații, antigrindină şi de stimulare a precipitaţiilor.
„La începutul anului aveam în lucru 29 de sisteme noi de irigaţii, patru deja le-am inaugurat şi le-am recepţionat, ele funcţionează, anul acesta vom mai repepţiona încă 20 şi lucrăm la documentaţii astfel încât să mărim cât mai mult suprafaţa irigată din România. De cealaltă parte, avem programul pentru stimularea precipitaţiilor şi combaterea grindinei, unde în anul 2022 vom pune în funcţiune 25 de noi grupuri de combatere a grindinei.
Trebuie să investim în stimularea precipitaţiilor, suntem deja în al treilea an de testare a tehnologiei cu însămânțarea norilor prin avioane specializate şi, dacă avem fondurile necesare, le vom cumpăra”, a completat ministrul.
Educarea consumatorilor este absolut necesară pentru a pune capăt risipei de alimente
În continuare, Adrian Chesnoiu a atras atenția asupra risipei de alimente, argumentând că educarea consumatorilor este absolut necesară pentru a pune capăt acestui fenomen.
„Aceste alimente, cele care mai îndeplinesc condiţiile sanitar-veterinare şi condiţiile de consum, pot fi donate, pe de o parte, ONG-urilor, cantinelor, bisericii şi pot fi consumate de cei care cu adevărat au nevoie. Am găsit în Ministerul Agriculturii un videoclip de informare realizat de colegii din Ministerul Agriculturii în 2020 şi l-am preluat pentru a fi difuzat în continuare pentru că eu cred că suntem din acea generaţie în care trebuie să eliminăm mitul meşterului Manole.
Ce s-a făcut bine înainte trebuie să continuăm şi ceea ce avem de făcut mai departe, să punem umărul să ducem mai înainte. Cred în educarea consumatorilor, mai ales în această perioadă în care vedem că aceste costuri la alimente au crescut (…), trebuie să fim mult mai atenţi atunci când cumpărăm şi să luăm strictul necesar gândindu-ne că alţii au nevoie de acele alimente. Dacă se diminuează risipa alimentară, atunci creşte volumul de alimente existent pe piaţă şi preţurile automat scad”, a conchis Chesnoiu.