"Spaţiul de start-up şi antreprenoriat este modest dezvoltat în România, nu vreau să jignesc pe nimeni. Acum un an şi jumătate am solicitat un sprijin extern de la UE şi l-am primit. În ianuarie vom avea un eveniment în care, împreună cu Comisia Europeană, prezentăm principalele acţiuni din recomandările lor. Ei propun pentru România, de exemplu, Agenţia Română de Antreprenoriat. Ei spun că avem nevoie de un Connecting Hub, avem nevoie de masă critică şi un astfel de Connecting Hub, care să facă vizibilă capacitatea noastră din România, este extrem de important pentru următorii paşi", a spus Curaj, citează Agerpres.
Potrivit acestuia, educaţia antreprenorială este extrem de departe de ce ar trebui să fie în România.
INACO – Iniţiativa pentru Competitivitate a organizat, marţi, la Academia de Studii Economice (ASE), o dezbatere publică pe tema susţinerii iniţiativelor inventatorilor români şi a domeniilor în care inventica ar putea susţine, la rândul ei, economia românească.
Evenimentul este organizat în parteneriat cu Forumul Inventatorilor Români (FIR), CEC Bank, Fundaţia Dignitas, ASPES – Asociaţia pentru Studii şi Prognoze Economico-Sociale, Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale şi Academia de Studii Economice.
În cadrul dezbaterii "România inventivă. România competitivă. Topul invenţiilor româneşti cu potenţial în economia reală" vor lua cuvântul reprezentanţi ai Administraţiei Prezidenţiale, din Parlament, ministere, OSIM, din universităţi, institute de cercetare, asociaţii patronale, mediul bancar, sindicate şi societatea civilă.