Adrian Damian este unul dintre cei mai talentați artiști din generația lui și superputerea lui este să transforme spațiile în personaje. Anul acesta, Adrian semnează lucrarea care reprezintă punctul de maxim interes din cadrul Romanian Design Week, instalația interactivă SynergyX, creată cu sprijinul IQOS.
Adrian Damian, omul din spatele SynergyX, despre creație și Romanian Design Week. Între 24 mai și 2 iunie, se desfăşoară a douăsprezecea ediţie a Romanian Design Week (RDW 2024), cel mai complex eveniment dedicat industriilor creativ-culturale din România. Romanian Design Week (RDW) este cel mai mare eveniment interdisciplinar din România, un festival care promovează designul, arhitectura, creativitatea și inovația ca instrumente pentru creșterea culturală, socială și economică.
„SynergyX continuă și adâncește o căutare foarte personală”
Adrian nu e la prima colaborare cu IQOS sub umbrela Romanian Design Week. În 2021, a expus instalația Network of Emotions, care explora una dintre temele predilecte pe care artistul le urmează consecvent și care se regăsește și în alte lucrări, inclusiv în instalaţia creată pentru RDW 2024:
„Instalația a pornit de la această idee oarecum simplă că întregul e mai mult decât suma părților, iar împreună înseamnă mult mai mult decât cumulul individualităților”, explică Adrian. „E ceva ce mă interesează foarte mult și am mai experimentat în diferite variante. Instalația de anul acesta continuă și o traiectorie de cercetare personală legată de materialitatea apei. Sunt fascinat de modul în care viața e legată atât de strâns de apă și cât de conectați suntem între noi și cu tot ce ne înconjoară. Am mai experimentat în această zonă și în instalația The Bridge, care a reprezentat România la Cvadrienala de scenografie de la Praga. Așa că SynergyX continuă și adâncește o căutare foarte personală.”
„E important să evităm preconcepțiile referitor la ce credem noi că dorește să vadă publicul”
Pentru Adrian Damian, publicul e o componentă extrem de importantă în ecuația creației. E important să înțeleagă cui se adresează pentru a-și acorda mijloacele de expresie.
„Când lucrez la instalații e oarecum diferit față de scenografie, pentru că aici lipsește regizorul, lipsește textul, lipsesc performerii. Încerc să le gândesc ca opere menite să fie experimentate, nu contemplate. Devine mai important parcursul, experiența pe care o trăieşte publicul. Astfel, ei devin performerii și de aceea cred că e foarte importantă componenta interactivă a instalațiilor. Dar cred că este, totuși, esențial să evităm preconcepțiile referitor la ce credem noi că dorește să vadă publicul. Cu cât suntem mai autentici, atât ca artiști, cât și ca spectatori, cu atât avem mai mult șansa să creăm sau să ne bucurăm cu adevărat de experiențele împărtășite.”
Speră ca publicul să vină deschis și curios și, mai ales, dornic să experimenteze instalația prin propriul corp, nu doar prin ecranul telefonului. Și totuși, nu-și poate reține o mare frustrare:
„Există un tip de cerc vicios care s-a creat, brandurile și agențiile propun și cer instalații „instagramabile”, iar publicul caută adesea background-uri pentru următorul story sau post. Și e păcat, pentru că așa, orice manifestare artistică e redusă la un „decor”, la un fundal. Iar asta nu e o problemă pentru operă în sine, ci pentru că, în loc să ne pună pe gânduri, să ne bucure sau să ne creeze o experiență, ne oferă doar un background pentru o fotografie.”
Evenimentele precum Romanian Design Week sunt indispensabile într-o societate sănătoasă.
„Încerc să simplific aproape brutal printr-o comparație. Mâncarea ne este indispensabilă, avem nevoie de ea pentru a trăi. Dar putem supraviețui cu foarte puțin. E nevoie de multe experiențe și educație pentru a înțelege și aprecia diversitatea unei culturi culinare și pentru a aprecia anumite preparate la adevărata valoare. E similar și în artă. De aceea, cu cât e mai diversificată și efervescentă oferta culturală, cu cât avem șansa de a experimenta mai multe lucruri, cu atât vom reuși să înțelegem mai bine ce ne place și ce nu, ce ne face bine și poate ce ne provoacă alergii. Dar cel mai important în artă e că ne pune în contact cu ceva ce poate nu cunoșteam, ne face să căutăm să înțelegem. Jon Fosse, proaspătul laureat al premiului Nobel pentru literatură, a spus-o atât de frumos în mesajul trimis de Ziua Mondială a Teatrului: „Arta este pace” tocmai pentru că ne pune în situația de a-l înțelege și accepta pe celălalt.”
„Mă gândesc des la scenografie ca la un teren de joacă”
Nu are medii de expresie prestabilite și caută mereu mijloace specifice în funcție de text, concept regizoral, scena pe care lucrează și publicul căruia se adresează. Iar în acest proces îl inspiră mult în dialogul cu ceilalți artiști din echipă.
„Modul în care înțeleg să fac scenografie e unul în care încerc să creez o „cutie de rezonanță” care să amplifice spre public vibrația performerilor. Mă gândesc des la scenografie ca la un teren de joacă. Practic, eu sunt designerul unui spațiu care e gândit nu pentru mine, ci pentru ceilalți. Dacă el oferă posibilități multiple de a fi folosit, dacă îi inspiră pe ceilalți artiști din echipă, dacă le creează bucuria jocului, dacă le oferă multiple soluții și posibilități de a interacționa cu el, atunci cred că e un spațiu reușit. Și dacă oferă publicului posibilitatea de a vedea și a înțelege ceea ce cuvintele nu pot exprima atunci cred că e într-adevăr valoros. Evit să mă gândesc că fac decoruri. Nici termenul nu îmi place. Pare lipsit de viață, decorativ, mort. Înțeleg scenografia ca spațiu, ca partener și nu ca un background, indiferent cât de frumos ar fi acel fundal.”
Evită să se definească pe sine ca artist pentru că simte că s-ar limita, s-ar închide. Or, spiritul creativ al lui Adrian Damian este, incontestabil, fără limite. A ales să lucreze ca scenograf în teatru și operă tocmai pentru că o consideră o zonă care îi permite și îl obligă să experimenteze cu diferite mijloace de expresie, epoci, spații și stiluri. Deși poate părea limitativ din cauza multiplelor condiționări (text, libret, muzică, regie, spațiul efectiv al scenei, bugete etc.), există o libertate infinită între aceste jaloane și mai ales o bucurie a întâlnirii și a muncii în echipă.
„În teatru, nu ești niciodată singur, punctează Adrian. Pe lângă actori, performeri, soliști, ești mereu în relație cu regizorul și conceptul lui, dar și cu toți ceilalți artiști din echipă: designer de costume, coregraf, lumini, sunet, designer video etc. Ca să nu mai vorbim de echipele de producție și cele de tehnicieni de scenă. Ca scenograf, ești la intersecția tuturor acestor domenii și trebuie să înțelegi atât nevoile actorilor, cât și pe cele ale tehnicienilor sau contabililor. Iar acest rol îmi place și mă provoacă foarte mult. Mai ales pentru că am șansa de a asista la felul în care o idee fragilă prinde formă, se materializează, devine o realitate tangibilă, creează spațiul în care toți ceilalți artiști se exprimă.”
IQOS susține comunitatea creativă, aflată la început de drum, și oferă mai multă expunere, vizibilitate și implicare activă în realizarea viziunii artistice. Valorile care definesc brandul, cum ar fi progresul, inovația și rolul acestora în societate, pun în valoare talentul în formare și îl aduc în centrul comunității.