În acest noiembrie, la Craiova, sculptura, pictura și fotografia marca Ilfoveanu și-au dat întâlnire în cadrul unei expoziţii intitulate „Vizualitate şi materialitate. Trei ipostaze ale imaginii”. Vernisajul de familie s-a ținut joi, pe data de 21 noiembrie, iar artiștii Ilfoveanu au fost de față chiar alături de curatoare, profesoara universitară Ruxandra Demetrescu.
Expoziţia va putea fi vizitată până la 20 februarie 2025. Aceasta conține lucrări de pictură şi grafică semnate de Sorin Ilfoveanu, sculpturi de Adrian Ilfoveanu şi fotografii de Nicu Ilfoveanu. Vorbim, astfel, despre o familie de artiști și nu, bineînțeles, prima dată când tatăl şi cei doi fii expun împreună.
Adrian Ilfoveanu: „Ce poate fi mai frumos decât libertatea?”
Cu câteva zile de această expoziție, l-am întâlnit pe sculptorul familiei, pe Adrian Ilfoveanu, în atelierul familiei din București, un loc inspirațional unde arta vorbește de la sine. În fața casei, două ființe robuste de piatră, generoase în dimensiuni, așteptau ploaia, iar chiar în apropierea mesei de lucru o pasăre gri și mică păzea grădina. Adrian Ilfoveanu spune că, de-a lungul timpului, și-a dat seama că nu el a fost cel care a ales sculptura. A fost cu totul altfel. Sculptura l-a ales pe el: „E o moștenire de familie. Mama a fost pictoriță, tata iubește să picteze, iar fratele meu s-a îndreptat spre fotografie. Pentru mine, se pare, a fost sculptura”.
Chiar dacă se afirmă în acest domeniu de mai bine de 30 de ani, Adrian Ilfoveanu spune că arta, în complexitatea sa, încă îl impresionează, îl surprinde și îl inspiră. Așa s-a întâmplat și cu premiile Gopo, sculpturi pe care le realizează de 17 ani. „Mi-am adus aminte de copilărie și de fiecare dată când ajung să le sculptez fac asta, de pe vremea când mergeam să văd un film. Bunica mea lucra la cinema la momentul acela și ajungeam să stau acolo cu orele. Și așa l-am făcut pe omulețul lui Gopo, cu gândul la copilărie”, spune Adrian Ilfoveanu. Tot în același registru, sculptorul s-a ocupat și de statuetele de premii pentru competiția Kitchen Battle, cea mai mare competiție culinară caritabilă din România, eveniment ce a avut loc în perioada 22-24 noiembrie.
Idei și păsări
Aceste gânduri, aceste emoții, aceste sculpturi îi oferă artistului un sentiment de libertate, de zbor. Lucru pe care nu ezită să-l exprime prin creațiile, să-l exprime prin lemn, bronz, cupru sau piatră. Căci nu puține dintre piesele lui Adrian Ilfoveanu exprimă astfel de trăiri. „Pasărea, zborul acesteia, eu le văd ca o dorință, dorința omului de a fi liber. Ce poate fi mai frumos de atât? Eu nu găsesc alt răspuns”, adaugă artistul.
De asemenea, un altfel de mod a transmite aceste sentimente este culoarea, iar cea roșie este una care își face foarte bine simțită prezența în opera lui Adrian Ilfoveanu. Pentru el, roșul este viața, exprimă intensitatea trăirii, energia pe care o emanăm noi ca ființe umane. „Sângele este roșu. Sângele face parte din interiorul omului, din existența noastră”, completează sculptorul.
Arta ca spiritualitate
În atelierul său, chiar pe holul de la intrare, Adrian Ilfoveanu lucra la o nouă pasăre în lemn. Momentan, aceasta este plină de însemnări, nu este gata, își așteaptă timpul. Din spusele sale, o astfel de sculptură impozantă, de până la 2-3 metri înălțime, necesită răbdare. Artistul mai spune și că, de asemenea, lucrează la două sau trei lucrări în același timp. „De la o pasăre, cum este cea la care lucrez acum, trec la altă sculptură, care nu este tot o pasăre, am nevoie de această împrospătare a minții pentru a-mi pune toate ideile în ordine”, subliniază Adrian Ilfoveanu. Iar multe dintre ele, dintre creațiile ce au ieșit din mâna artistului Ilfoveanu, și-au găsit deja casa. Au fost cumpărate și nu numai de străini, de admiratori ai artei din afara țării, ci și de români.
„A început de câțiva ani treaba asta, să simtă și românii nevoia de arta în casă”, observă sculptorul Adrian Ilfoveanu. „Și văd asta ca pe un lucru normal. Arta te ajută să vezi lumea în alte dimensiuni, poate să gândești altfel. Avem nevoie de artă în viața noastră, sub toate formele ei. Este o formă de spiritualitate, la urma urmei, eu așa o văd. Iar omul, în esența sa, nu poate trăi fără spiritualitate”, mai declară artistul.
Oamenii ajung să interacționeze cu imaginația și creațiile acestuia în mai multe moduri. Fie prin intermediul expozițiilor, fie din media sau de la om la om. Vorba aceea, oraș mic, mese puține. Iar în funcție de dimensiune, de efort, de materiale folosite, o piesă sculptorului Ilfoveanu poate ajunge și spre un 60.000 de euro. Am amintit la începutul materialului de față despre expoziția de la Craiova, însă, anul acesta, artiștii Sorin Ilfoveanu și Adrian Ilfoveanu au fost invitați ca în luna iulie să expună în biserica fortificată din Alma Vii din județul Sibiu. A fost o expoziție de tip dialog, între artă și un lăcaș de cult din perioada medievală, un concept pentru „Fragmente”.
La catedră
Adrian Ilfoveanu a ales ca activitatea artistică din sculptură să o îmbine cu frumusețea viitorului, mai precis, să fie cadru universitare, lector la Universitatea Națională de Arte din București, ajută tinerii pasionați să evolueze odată cu el.
„Ei văd altfel lumea, au un mod diferit de a simți, iar asta îmi place foarte mult. Dialogul generațiilor în artă ar trebui să fie întotdeauna unul deschis, se creează idei noi, mie îmi oferă inspirație”, spune artistul.
La plecare, după ce am aflat mai multe despre universul sculptorului, am dat din nou peste pasărea mică de piatră de lângă grădina cu flori. Cândva, acea pasăre a fost cândva o treaptă din Mănăstirea Văcărești, unul dintre cele mai valoroase monumente istorice din București ce a căzut, însă, sub regimul comunist. „Piatra aceasta a văzut multe. Acolo, la Văcărești, au ajuns de la Nicolae Mavrocordat până la Nicolae Ceaușescu, a fost și lăcaș de cult și parte a unui complex penitenciar. Piatra asta a văzu și voievozi și președinți și preoți și tâlhari”, povestește Adrian Ilfoveanu.
Iar lângă poartă, de această dată, cele două siluete robuste așteptau să stea ploaia. Cei doi erau un el și o ea, Adam și Eva, în viziunea artistului. „Au această formă mai mult pentru că au pe umeri toată lumea, toți suntem copii lor, ei ne duc în spate, așa îi văd eu, presați, obosiți după ani și ani și iarăși ani”, încheie sculptorul.