Amenzi uriașe în urma unei petreceri cu mai multe persoane. Poliţiştii de la Secţia 5 au întrerupt, în noaptea de 18-19 februarie, o petrecere cu mai multe persoane, printre care şi Adrian Minune, care participau la un eveniment privat, cu încălcarea prevederilor de prevenire şi combatere a efectelor pandemiei de COVID-19, spun surse judiciare pentru agerpres.ro.

Amenzi uriașe în urma unei petreceri cu mai multe persoane. Sancțiunile se ridică la 58 de mii de lei

Direcția Generală de Poliție a Municipiului București (DGPMB) a trimis un comunicat de presă în acest sens în care precizează că au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare de 58 de mii de lei.

„În noaptea de 18/19 februarie 2021, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Secţia 5 Poliţie, în urma unui apel 112 privind tulburarea liniştii publice, au identificat mai multe persoane care participau la un eveniment privat. Au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 58.000 lei pentru încălcări ale prevederilor Legii nr 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19”, se arată în comunicat.

Instituția mai precizează că a fost aplicată şi o sancţiune contravenţională în valoare de 1.000 de lei pentru tulburarea liniştii publice, conform prevederilor Legii 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială.

Ce prevede legea în vigoare

Petrecerile sunt interzise în această perioadă din cauza pandemiei de coronavirus. Guvernul României a emis o Hotărâre pe data de 10 februarie care prevede că organizarea acestora este interzisă.

”În condițiile art. 5 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările și completările ulterioare, se stabilesc următoarele măsuri:1. pentru prevenirea răspândirii infecțiilor cu SARS-CoV-2 sunt interzise organizarea și desfășurarea de mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte sau alte tipuri de întruniri în spații deschise, precum și a întrunirilor de natura activităților culturale, științifice, artistice, sportive sau de divertisment în spații închise, cu excepția celor organizate și desfășurate potrivit pct. 2-19;2. se interzice desfășurarea de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private;”, se arată în Hotărârea publicată deja în Monitorul Oficial.