Adrian Mititelu vrea să vândă FCU Craiova altcuiva

Cu o zi în urmă, Adrian Mititelu a mărturisit că a luat această decizie din cauza greșelilor pe care le-a făcut în trecut și pentru că a obosit să lupte cu rivalii săi.

„Îmi vine să fug doi ani, să plec, să nu mai aud de fotbal. Dacă n-ar fi orgoliul ăsta cu CSU și cu Rotaru, vă spun că aș termina-o definitiv. Atenție, aș termina eu, dar clubul ăsta va merge înainte. L-aș ceda, nu l-aș închide. Să fie clar! Vorbesc doar despre mine. M-aș retrage definitiv, cred că și fiul meu ar face-o, că nu este la fel de atras de fenomen cum sunt eu.

Mai stau până vine cineva să preia clubul, să am garanția că-l duce mai departe. Asta se poate întâmpla peste un an sau peste 20, dar vă spun că maximum un an, în cel mai rău caz doi mă mai vedeți că vorbesc despre echipa asta. Am promis acasă că îmi închei cariera în fotbal, nu voi mai fi persoană activă. Că aș mai veni la un meci sau m-aș mai distra puțin la un fotbal…

Mai am puțin să consolidez clubul, să terminăm baza și să ajungem la un minus cât mai mic, să fie pierderea anuală la o cifră rezonabilă. Nu spun asta ca să mă alint. Am obosit, credeți-mă. Am 20 și ceva de ani de stres, necazuri, suferințe, reproșuri și înjurături. Eu aș vrea, dar simt că nu mai pot”, a declarat, luni, Adrian Mititelu în cadrul unui interviu acordat pentru PrimaSport.

CSU Craiova va deține dreptul de proprietate asupra palmaresului sportiv al FCU Craiova

Vă amintim că, săptămâna trecută, Curtea de Apel Timișoara a luat o decizie de ultim moment în procesul dintre CSU Craiova și FCU Craiova.

Potrivit hotărârii luate de judecători, Clubul Sportiv Universitatea Craiova deține dreptul de proprietate asupra palmaresului sportiv al echipei istorice de fotbal Universitatea Craiova și a tuturor derivatelor acestuia. Totodată, CSU Craiova deține și dreptul de a utiliza în mod exclusiv în scopuri comerciale și sportive palmaresul echipei istorice de fotbal Universitatea Craiova și toate derivatele acestuia.

Decizia instanței nu este definitivă și poate fi atacată cu apel

Totuși, decizia instanței nu este definitivă. Astfel, aceasta poate fi atacată cu apel.

„Respinge apelul formulat de apelantul-intervenient accesoriu CLUB SPORTIV U CRAIOVA SA. Admite apelul formulat de apelantul-reclamant CLUB SPORTIV UNIVERSITATEA CRAIOVA împotriva sentinței civile numărul 149/23.05.2017 pronunțat de Tribunalul Dolj în dosarul nr. 11665/63/2014**.

Schimbă în parte decizia apelată în sensul că admite în parte acțiunea formulată de reclamantul CLUB SPORTIV UNIVERSITATEA CRAIOVA în contradictoriu cu pârâta FOTBAL CLUB U CRAIOVA SA prin lichidator judiciar AGENȚIA DE INSOLVENȚĂ S.P.R.L. și constantă că reclamanta deține dreptul de proprietate asupra palmaresului sportiv al echipei istorice de fotbal Universitatea Craiova și a tuturor derivatelor acestuia, precum și dreptul de a utiliza în mod exclusiv în scopuri comerciale și sportive palmaresul echipei istorice de fotbal Universitatea Craiova și toate derivatele acestuia.

Menține în rest dispozițiile sentinței apelate. Cu recurs, în 30 de zile, de la comunicare, care se va depune la Curtea de Apel Timișoara. Pronunțată la data de 10.07.2023, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței. Document: Hotărâre 10.07.2023”, arată decizia instanței.