"Banca Centrală va prefera dobânda mai mare pe leu decât deprecierea acestuia. Această predilecţie a Băncii Naţionale pentru un curs stabil este un format cu care aproape ne-am obişnuit – al relaţiei congruente între politica monetară şi fiscală. Avantajul competitiv şi comparativ naţional nu mai depinde doar de poziţia individuală a fiecărei politici economice, ci şi de operaţionalizarea lor împreună. Bancherii centrali apar mai preocupaţi de politica fiscală. Aşteptările noastre mari de creştere economică aduc şi aşteptări de inflaţie. ROBOR a devenit subiect de interes mai ales, pentru că a fost des utilizat în perioada de criză economică a dobânzilor foarte mici. Iar dobânzile mici sugerează economia comportamentală şi stimulează marjele mari care se adaugă acestor indicatori de piaţă, de tip ROBOR (…) Într-o economie de piaţă funcţională, ratele calculate la ROBOR sunt mai mari acum şi pentru că salariile şi veniturile sunt mai mari, iar creşterea economică e mai mare (dublă faţă de cea mondială, triplă faţă de cea europeană), deci şi inflaţia este natural mai mare, aproximativ, în acelaşi raport ca şi creşterea economică", a declarat Adrian Mitroi. 

În opinia acestuia, creşterea ROBOR ar trebui să fie un bun indicator rutier spre autostrăzile investiţionale. 

"Ratele dobânzii mai mari nu înseamnă neapărat cheltuieli cu creditul mai mari atunci când aceasta sunt raportate la veniturile curente mai mari. Iar creşterea ROBOR ar trebui să fie un bun indicator rutier spre autostrăzile investiţionale. Cum ponderea creditului privat este majoritară în lei, riscul valutar este mic, nesubstanţial. Riscul de dobândă, pe de altă parte, devine mai important, de luat în calcul. ROBOR va creşte şi pentru că inflaţia este influenţată de inflaţia europeană", a apreciat Mitroi. 

Potrivit analistului economic, tendinţa naturală a individului este să facă doar comparaţiile care îl favorizează, iar dobânzile mai mari "ne obligă pe toţi să fim mai responsabili". 

"Cum tendinţa naturală a individului este să facă doar comparaţiile care îl favorizează (…), atunci logica este în favoarea argumentului că o dobândă fixă, contractată la acel moment, ar fi fost mult mai mare decât cea variabilă. Riscul-de-Robor, ca şi cel valutar este folositor pieţei financiare libere, un amortizor economic competitiv absolut necesar. Dobânzile mai mari ne obligă pe toţi să fim mai responsabili, cu interes spre investiţia productivă, dar şi mai puţin pe consum", a adăugat Mitroi. 

El susţine că ROBOR este un indicator de piaţă liberă, cum este şi cursul valutar, dar care nu sunt ai Băncii Naţionale a României, ci ai băncilor comerciale, "instituţii care ne oferă credit scump şi depozit ieftin". 

"ROBOR, aşa cum este dependent aproape liniar de dobânda de politică monetară este un indicator de piaţă liberă, cum este şi cursul valutar. Aceşti indicatori nu sunt ai BNR, sunt ai băncilor comerciale, acele instituţii care ne oferă credit scump şi depozit ieftin. Informaţia că două treimi din credite sunt preferate în dobândă fixă constitue un alt semnal trimis de debitorii ipotecari de încredere în piaţa rezidenţială, optimism pentru slujbe mai bine plătite, dar mai ales speranţa unei calităţi a vieţii mai bune în viitor. După sugestiile economiei comportamentale, decizia de finanţare (credit cu dobândă fixă vs. variabilă, credit în leu vs. valută, perioadă mai scurtă vs. mai lungă) are importanţă secundară în faţa deciziei de investiţie, deci expunerea pe dobândă este un risc relativ mic, recomandabil de asumat de către persoana fizică-debitor. Decizia hotărâtoare este cea de investiţie şi doar apoi cea secundară, cea de finanţare a acestei achiziţii", a spus Adrian Mitroi, citează Agerpres. 

Acesta a adăugat că îngrijorarea despre ROBOR trebuie privită atât în context istoric, dar şi în viitor, raportată la teoria comportamentală a individului. 

"Deci, îngrijorarea despre ROBOR trebuie privită şi în context istoric (dobânda a fost mică, dar şi inflaţia şi salariile erau mai mici), dar şi în viitor, adică va creşte, natural, în termeni nominali, dar nu şi relativi la puterea de cumpărare, în creştere, şi atunci pare mai puţin ameninţătoare. Dacă această incertitudine este acceptată pentru un scenariu de bază, atunci teoria comportamentului lui Homo Economicus în relaţia cu investiţiile sale se axează pe dilema cea mai importantă: ce faci mai departe după ce ai luat creditul, cum îţi construieşti şi apoi protejezi averea individuală sau a familiei în condiţia în care cel puţin trei sferturi din activele şi pasivele familiei sunt expuse pe sectorul imobiliar (activul, casa) respectiv financiar (pasivul, creditul ipotecar). Dificultatea planificării financiare pentru o persoană începe de aici – cum se alocă portofoliul individual, astfel încât pe durata creditului, investitorul să îşi administreze uşor şi eficient acest risc predominant de concentrare pe economia nominală şi atunci toate plasamentele investiţionale, inclusiv cele de dezvoltare personală, ar trebui planificate în jurul acestui deziderat al reducerii riscului preponderent financiar, spre alte modalităţi de protecţie a averii şi de creştere a standardului de viaţă, de diversificare a riscului şi de siguranţă financiară", a explicat specialistul.