Adrian Năstase a primit patru ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată şi trei ani de închisoare pentru şantaj, precum şi cinci ani interzicerea unor drepturi civile după executarea pedepsei. Cele două pedepse au fost contopite, urmând ca Adrian Năstase să execute pedeapsa cea mai grea, de patru ani de închisoare.
În dosarul ”Zambaccian”, procurorii l-au acuzat pe fostul premier că a primit mită în valoare totală de 630 000 de dolari de la Irina Jianu pentru a o menţine în funcţia de inspector şef al Înspectoratului de Stat în Construcţii. Adrian Năstase mai este auzat şi pentru primire de foloase necuvenit de la fostul consul al României în China, Ioan Păun. Din banii primiţi de la Irina Jianu, susțin procurorii DNA, Adrian și Dana Năstase ar fi cumpărat bunuri din China pentru imobilul din Zambaccian. Achiziţiile ar fi fost realizate de către consulul Ioan Păun, căruia i s-ar fi promis că va fi menţinut pe poziţia de consul.
Instanţa a mai decis confiscarea de la soţii Adrian şi Dana Năstase a sumei de 1,8 milioane lei şi menţinerea sechestrului asigurator pe imobilul din Zambaccian. Judecătorii au mai dispus confiscarea de la Irina Jianu a sumelor de 84.000 dolari şi 5.000 de euro. Cei trei condamnaţi trebuie să mai plătească statului român câte 20.000 de lei reprezentând cheltuieli judiciare.
Decizia completului de cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este definitivă, urmând ca Adrian Năstase să fie încarcerat în scurt timp. Irina Jianu se află deja în detenţie, ea fiind condamnată definitiv anterior în dosarul ‘Trofeul Calităţii’.
UPDATE1:
Fostul premier Adrian Năstase a decis să se predea singur autorităților, urmând să plece în scurt timp de la locuința sa din strada Zambaccian nr.16, a anunțat avocatul său Ion Cazacu, care îl va însoți.
UPDATE 2
Fostul premier Adrian Năstase a plecat de la locuința sa din București, pentru a se preda autorităților după ce a fost condamnat de Înalta Curte de Casație și Justiție la patru ani de închisoare cu executare pentru luare de mită în dosarul Zambaccian.Acesta a declarat ca nu se astepta la o asemenea decizie.
Poliția Capitalei a primit mandatul de executare a pedepsei cu închisoarea în cazul lui Adrian Năstase, polițiștii bucureșteni urmând a merge la Secția 2 Poliție, acolo unde fostul premier s-a predat luni după-amiază, de unde va fi dus direct la Penitenciarul Rahova.