Fostul premier Adrian Năstase consideră că decizia Austriei de vota împotriva intrării României în Spațiul Schengen reprezintă o mare nedreptate și o umilință pentru țara noastră. Năstase crede însă că „ar trebui să reflectăm și la motivele pentru care, după 2011, guvernele noastre nu au reușit să impună o astfel de decizie în Uniunea Europeană”.
Este firească dorința românilor de a răspunde la această umilire
De asemenea, Năstase punctează drept firească dorința românilor de a boicota anumite activități sau companii din Austria, cum este și cazul OMV Petrom.
„Mi se pare firească dorința românilor de a răspunde la această umilire, în diferite moduri, inclusiv prin boicotarea anumitor activități sau entități austriece. Una dintre țintele acestor revolte o constituie și OMV Petrom.
Pe bună dreptate. Felul în care, după privatizarea din 2004, au fost decise numirile în conducerea companiei, felul în care au fost organizate diferitele licitații, condițiile în care s-au distribuit (și cui) contractele de publicitate, joburile-sinecuri pentru anumite rude ale unor oameni politici, nivelul redevențelor, toate acestea ar fi trebuit monitorizate cu atenție de statul român, ca partener inițial cu 49% din acțiuni.
Instituția care ar fi trebuit să urmărească aceste evoluții post privatizare ar fi trebuit să fie parlamentul, cu atât mai mult cu cât privatizarea Petrom s-a realizat printr-o lege. Doar în 2008, s-au verificat anumite elemente ale privatizării respective. Probabil că și acum constituirea unei noi comisii de anchetă pentru a investiga, în principal, îndeplinirea clauzelor post privatizare ar fi utilă”, a declarat fostul lider social-democrat, Adrian Năstase într-o postare pe blogul său.
Neacceptarea în Spațiul Schengen, un eșec penibil
În ceea ce privește eșecul României privind intrarea în spațiul Schengen, Adrian Năstase spune că este un rezultat penibil.
„Scriu aceste rânduri cu o oarecare tristețe. Un eșec penibil legat de neacceptarea noastră în Spațiul Schengen (vă aduceți aminte cine a rezolvat prima fază a intrării în Spațiul Schengen, prin eliminarea vizelor pentru români, începând cu 1 ianuarie 2002?) se translatează spre o componentă importantă a negocierilor noastre pentru aderarea la Uniunea europeană, aderare care ne-a adus importante beneficii directe și indirecte, inclusiv financiare.
În ceea ce privește OMV Petrom, unele din greșeli sau anumite corecturi generate de schimbarea condițiilor fundamentale puteau fi făcute încă în 2008 sau oricând de atunci încoace. Am asistat însă, zilele acestea, la comentarii isterice, incompetentă și lipsă de documentare, pe această temă. Sigur, m-am obișnuit cu lucrurile astea. Și știu, câinii vor continua să latre”, a conchis Adrian Năstase.