Adrian Năstase, despre privatizarea Petrom: Au contat aspectele economice și unele rațiuni politice
Așadar, fostul președinte al Camerei Deputaților a subliniat că Petrom, la momentul privatizării, avea 50-60.000 de salariați, în condițiile în care OMV, cu 6.000 de salariați, avea o capacitate de rafinare de 18 milioane de barili, de 3-4 ori mai mai mare decât Petrom.
„Probabil au contat aspectele economice și, sigur, unele rațiuni politice. Noi am avut, după 1989, o economie care a rămas foarte mult în urmă, în condițiile în care statul atunci a hotărât să plătească datoriile existente și, timp de zece ani, nu s-a mai modernizat suficient economia.
Petrom, la momentul privatizării, avea 50-60.000 de salariați, în condițiile în care OMV, cu 6.000 de salariați, avea o capacitate de rafinare de 18 milioane de barili, de 3-4 ori mai mai mare decât Petromul. Cei 60.000 de oameni erau conduși de sindicate puternice atunci, nu era așa simplu să ai un dialog cu ei.
Deci economia României n-a avut acea ștampilă care era necesară și pentru FMI, Banca Mondială, UE, SUA de economie funcțională de piață. România avea atunci rating BB, cred. Ceea ce bloca practic investițiile străine. În acest context economic, Petromul a intrat în lista de privatizări gândite ca reformă economică în pachetul cu Banca Mondială, semnat în timpul lui Mugur Isărescu și semnat de Traian Băsescu”, a declarat Adrian Năstase, la emisiunea „Sub semnul intrebării,” de pe B1 TV, moderată de Robert Turcescu.
Adrian Năstase spune că nu sunt luate în calcul două aspecte importante
De asemenea, Adrian Năstase a spus și că persoanele care critică acest lucru „nu țin seama de două aspecte importante”.
„Cei care critică acest lucru nu țin seama de două aspecte importante. Primul: a existat o lege privind accelerarea privatizării, cu anumite reguli, or privatizarea Petromului a adăugat niște elemente care nu puteau fi corectate din legea respectivă decât printr-o altă lege, așa că era nevoie ca privatizarea să fie realizată prin Parlament.
Doi: nu e singurul exemplu. Și Rompetrolul, de exemplu. Deci transformarea datoriilor în obligații ale statului și redobândirea controlului statului asupra Rompetrolului s-a făcut tot printr-o lege. Și privatizarea Băncii Comerciale Române s-a făcut tot prin lege, deci nu e singurul element și o asemenea lege era necesară atunci pentru că nu era un contract obișnuit, ci unul atipic, extrem de complex”, a completat fostul președinte al Camerei Deputaților.
Mai apoi, Adrian Năstase a precizat că respectivul contract de privatizare a Petrom a fost desecretizat împreună cu toate contractele din zona energetică, „în urma unei decizii a CSAT și Codruț Șereș a făcut operațiunea asta la presiunea lui Traian Băsescu”.