De această dată, fostul premier se lansează într-un atac dur la adresa Monicăi Macovei, despre care declară că este o mercenară în căutarea unui partid care să o pună din nou pe listele pentru alegerile europarlamentare.
„Urmăresc, cu oarecare atenție, configurarea listelor pentru europarlamentare. Motivele celor care vor să fie incluși pe liste par a fi foarte diferite. Unii vor să se auto-exileze acolo, alții așteaptă recompense de la propriul partid, alții s-au săturat de scandalurile politice interne, alții își doresc, pur și simplu, o sinecură bine plătită. Unii fac deja parte dintr-o frăție europeană, trans-națională, utilă pentru frăgezirea nationalismelor politice ;i economice. Există astfel de mercenari în diferite delegații. Unii dintre ei sunt utili sa-si atace propria tara la Parlamentul European, in numele unor interese trans-nationale.
Utilizată, în calitate de ministru al justiției, împotriva adversarilor politici, de către cel care a creat „regimul mafiot” din România, Monica Macovei și-a continuat apoi opera distructivă la Bruxelles, alături de alți „mercenari” ai internaționalei „Anti-corapshan”. Repudiată de PDL, chiar și de Băsescu, fostul procuror ceausist și-a creat un partid cu 10 membri mititei – M10 – din care a demisionat în noiembrie 2018, așteptând să vadă de unde ar putea veni o nouă ofertă de sinecură. Anunțul său de publicitate ar putea suna astfel: „mercenar pentru Bruxelles pentru a reprezenta România (sau o altă țară), aștept provincia,” a scris Adrian Năstase, pe blog.