Adrian Năstase este în doliu! Corina Coman s-a stins din viață

Adrian Năstase este în lacrimi, după ce a aflat că o prietenă dragă de-a sa s-a stins din viață. Este vorba despre Corina Coman, fost consilier principal pentru negocierile de aderare la Uniunea Europeană. Tragicul eveniment a avut loc cu câteva zile în urmă. Femeia a decedat din cauza unei „boli nemiloase”, așa cum o numește politicianul.

„M-a sunat în urmă cu o săptămână să-mi spună că tratamentul nu mai ajută și că stie că nu mai are mult de trăit. Iar zilele trecute m-au sunat Philippe și Jeanne să-mi spună că a plecat… Dumnezeu să o odihnească și să-i aline suferințele”, a anunțat, joi, Adrian Năstase.

Cine a fost Corina Coman?

Corina Coman a fost consilierul principal pentru negocierile de aderare la Uniunea Europeană al lui Adrian Năstase. Aceasta avea dublă cetățenie (română și franceză). Ea a lucrat multă vreme la Bruxelles. Activitatea ei la București a fost finanțată de către Guvernul de la Paris. Ea a avut un rol esențial în coordonarea Comitetului Inter-ministerial pentru Negocieri.

„O persoană extrem de cultivată, meticuloasă și eficientă. A fost unul dintre acei anonimi care au făcut posibilă finalizarea negocierilor cu UE în 2004”, a explicat Adrian Năstase.

Pe blogul său, acesta a povestit câteva întâmplări petrecute alături de draga sa prietenă. Tot acolo a postat și o fotografie cu ei doi.

Sursă: adriannastase.ro

„A fost o prietenă loială și dragă, cu care am ținut apoi legatura de-a lungul anilor. O încurajam să scrie o carte despre experiența ei în România. Nu a mai avut energia necesară. Ultima dată ne-am întâlnit în aprilie, la Paris, cu ocazia unei vizite de participare a mea la o conferință organizată de revista „Politique internationale”.

A organizat atunci un dejun pentru mine la Bernadette Servan- Schreiber, sora cunoscutului om politic – cel care a scris volumul „Le defi americain”. Au participat atunci mai mulți profesori de la SciencesPo.

La sugesția ei, am mers să vizitez expoziția organizată în Palatul, restaurat, al Marinei, din Place de la Concorde. Expoziția cuprinde o parte din colecția uluitoare (6000 de piese) a șeicului Hamad Ben Abdullah Al-Thani, în vârstă de 39 de ani, vărul emirului Quatarului.

Am mai fost împreună la Muzeul impresioniștilor (Musee d’Orsay), pe care nu-l mai văzusem de mult și la Musee de l’Orangerie pentru a admira noile săli cu nuferii lui Monet. Mergea greu, ajutându-se cu un baston. Împreună cu Philippe Vergne, șotul ei, un cunoscut istoric și cu Jeanne, am fost într-o brocantă și apoi am luat masa, împreună, într-un bistrou”, a povestit, joi, Adrian Năstase pe blogul său.