Adrian Năstase, în lacrimi! Primul anunț făcut după tragedie: „Îi vom păstra o caldă amintire”

SURSA FOTO: Dreamstime

Tragedie fără precedent în primele zile ale noului an. Adrian Năstase, fostul premier al țării este profund îndurerat. O persoană apropiată a acestuia s-a stins din viață, chiar la cumpăna dintre ani, lăsând în urmă o durere imensă pentru cei care au cunoscut-o.

Într-o postare pe blogul personal, Adrian Năstase se arată profund îndurerat de pierderea trăită. Acesta anunță că o mare eprsonalitate a școlii românești de drept internațional s-a stins din viață la vârsta de 85 de ani.

A murit o mare personalitate a școlii românești de drept internațional

Este vorba despre prof. univ. Dr Dumitra Popescu, doctor honoris causa al Academiei de științe a Moldovei și al Universității Valahia, care a murit chiar la cumpăna dintre ani.

Potrivit fostului premier, aceasta a activat mai bine de 60 de ani în dreptul internațional, atât ca profesor, cât și ca cercetător. Totodată, el susține că a colaborat timp de 15 ani cu aceasta, descriind-o ca fiind o persoană riguroasă care l-a susținut și i-a dat sfaturile necesare în activitatea sa.

„A murit, la cumpăna dintre ani, la vârstă de 85 de ani,  o mare personalitate a școlii românești de drept internațional – prof.univ. Dr Dumitra Popescu, doctor honoris causa al Academiei de științe a Moldovei și al Universitățîi Valahia.

A activat mai mult de 60 de ani în slujba dreptului internațional. cercetător la Institutul de cercetări juridice al Academiei Române sau profesor la diferite universități din țară și din străinătate.

Cu o activitate științifică prodigioasă sau în calitate de conducător de doctorat, Dumitra Popescu a fost un lider al activităților de cercetare în domeniul dreptului internațional din țară noastră.

Am avut privilegiul de a lucra, timp de 15 ani (1974-1989), în calitate de cercetător științific, la Institutul de cercetări juridice, la departamentul de drept internațional, condus de Dumitra Popescu. Am fost colegi de birou timp de un deceniu și jumătate.

Era uimitor de riguroasă, eu pregăteam mai neglijent lucrările de cercetare pe care adaugă, corectă, modifică, pentru a le da formă finală. Mi-o amintesc cu nostalgie în mică încăpere – cu trei birouri – de la etajul 6 al fostului sediu al Ministerului justiției de vis-a-vis de Parcul Cișmigiu”, a scris Adrian Năstase pe blogul personal.

Sursă: juridice.ro

Adrian Năstase este în doliu. A pierdut o persoană importantă

Fostul premier a precizat că aceasta a dispărut din spațiul public în urmă cu câțiva ani, după ce a suferit un accident nefericit, fără a spune însă despre ce este vorba.

La finalul postării, Adrian Năstase susține că atât el cât și cei care au cunoscut-o pe Dr. Dumitra Popescu îi vor păstra ”o caldă amintire și recunoștință” pentru întreaga sa activitate.

„Am colaborat la multe manuale, monografii, culegeri de studii de drept internațional. Ultima dată am întâlnit-o în 2016, cu ocazia acordării titlului de doctor honoris causa de către Universitatea Valahia, unde am rostit o laudatio.

În ultimii ani, din cauza unui accident nefericit, nu a mai putut fi activă în plan public.

Toți cei care am cunoscut-o, foștii săi colegi sau studenți îi vom păstra o caldă amintire și recunoștință pentru ceea ce a făcut pentru școală românească de drept internațional”, a adăugat el.