Adrian Năstase, fost prim-ministru şi fost preşedinte PSD, afirmă că Europa devine o ogradă cu dulăi şi căţei, după ce marile puteri şi-au împărţit funcţiile de conducere în UE, lăsând pe dinafară ţările din est.
„„Seniorii” își amintesc semnificația „patrulaterului negru” din perioada 1992-1996. Iată că și la nivelul Uniunii Europene se formează un nucleu de conducere – Germania, Franța, Italia, Spania – care își distribuie, în noul mandat, posturile de conducere la nivelul Uniunii, fără să mai țînă seama de „Nouă Europa” – Europa centrală și de Est.
Este vorba de modelul anunțat, al cercurilor concentrice și, în mod evident, de o alterare a principiilor și valorilor europene. Europa, fără Marea Britanie, devine o ograda pentru „dulăi”, pe de o parte, și „căței”, pe de altă.
E adevărat, se spune, Germania ar fi anunțat – vreți un candidat al Europei de Est, îl avem – Klaus Iohannis. Apoi Franța ar fi spus – vreți un candidat al Europei de Est, îl avem – Dacian Cioloș!
În final, și-au împărțit între ei posturile importante”, scrie Adrian Năstase pe blog.
Două femei – Ursula von der Leyen şi Christine Lagarde – vor conduce Comisia Europeană, respectiv Banca Centrală Europeană. Preşedinţia Consiliului European îi revine lui Charles Michel, iar politică externă europeană lui Josep Borrell. Ursula von der Leyen este din Germania, Christine Lagarde este din Franţa, Charles Michel din Belgia, iar Josep Borrell este din Spania.