Adrian Năstase a făcut noi declarații, marți, în contextul alegerilor simultane, pentru președinte şi Parlament, care vor avea loc în 2024. El propune o modificare importantă a Constituției.
Adrian Năstase vrea scurtarea mandatului președintelui României
Adrian Năstase, fost prim-ministru al României, a exprimat, marți, opinia că, în contextul alegerilor simultane, prezidențiale și parlamentare, ar trebui să se inițieze o revizuire a Constituției. Aceasta ar viza scurtarea duratei mandatului președintelui de la 5, la 4 ani.
Năstase a adăugat că acest proces ar putea fi efectuat rapid. În acest sens, el propune organizarea unui referendum în cadrul alegerilor europarlamentare. Politicianul a subliniat că este important ca guvernarea să nu fie asemănătoare unei mașini conduse de două persoane.
„Ar trebui să ne întrebăm dacă nu ar fi trebuit, totuşi, să accelerăm adoptarea unei Constituţii post aderare. Noi avem o Constituţie din 2003, revizuită, faţă de cea din 1991, şi în opinia mea ar fi trebuiit să avem o Constituţie după 2007, care să ţină seama de unele modificări interne, de unele chestiuini externe.
Să nu mai avem o formulă de maşină condusă de doi şoferi, cu două volane, în care fiecare doreşte să meargă în altă direcţie, preşedintele şi premierul. Şi de aici foarte multe dintre probleme pe care şi acum, noi le resimţim în legătură cu multe teme”, a declarat Adrian Năstase.
Fostul premier susține că mandatul de 5 ani nu a fost ideea sa
Politicianul a subliniat că, în perspectiva alegerilor, mulți sunt de părere că durata mandatului de 5 ani pentru președintele Românie este nepotrivită și că ar trebui să se revină la un mandat de 4 ani. În această ordine de idei, Năstase susține că nu a fost inițiativa sa preluarea modelului francez al mandatului de 5 ani.
El anunță și că a oferit documentul propunerii pe blocul său, aceasta ar fi venit din partea PD.
„Eu propun acum, pentru că tot vom avea alegeri simultane, preşedinte şi Parlament, de ce să nu modificăm Constituţia doar în acest punct, mandatul preşedintelui, şi în loc să fie de 5 ani şi să începem din nou acest ciclu, să facem un mandat de 4 ani pentru preşedinte.
O astfel de revizuire se poate face foarte rapid, adoptarea legii cu un singur punct, cu un referendum pe această chestiune, să spunem cu ocazia alegerilor europarlamentare, şi după aceea, practic, revenim la acest model”, a menţionat Năstase.
Adrian Năstase a criticat și faptul că românii au tendința de a opta pentru diverse formule de compromis.
„Avem această variantă semiprezidenţială, este în opinia mea contraproductivă, pentru că ea produce blocaje, produce sisteme de coabitare”, a mai spus Năstase pentru Prima News.