"Sunt bani probabil pentru clientela politică, aţi prezentat în prima parte a emisiunii destinatarii unor sume de bani, felul în care se consumă banii. Dar ceea ce prezentaţi acum arată că statul nu mai funcţionează. Administraţia nu mai funcţionează", a spus Năstase într-o emisiune televizată.
Potrivit acestuia, trecerea poliţiei în finanţarea primăriilor şi la nivel de administraţie locală este făcută în nişte condiţii în care primarii devin subordonaţii MAI, ai poliţiei.
"Sunt nişte lucruri care sunt dincolo de ce putem înţelege. Ştiu şi eu de la mine din colegiu, am vorbit cu unii dintre primari care nu mai au bani nici pentru salari, n-au bani pentru iluminatul public. Situaţia e dramatică, dar din păcate în loc să găsim soluţii de avarie iată că banii merg în continuare pe tot felul de afaceri…", a spus fostul premier al României.
El a menţionat că există oraşe care au şansa ca pe teritoriul lor să fie o întreprindere, mai multe fabrici şi în felul ăsta veniturile lor să fie suplimentate şi sunt altele care practic datorită dezindustrializării, datorită faptului că multe din locurile de muncă au dispărut, sunt într-o situaţie disperată.
"Iar banii care vin de-afară merg adeseori pe nişte prietenii locale tocmai pentru a sprijini electoral anumiţi primari. Nu mai există o coordonare la nivel naţional. Şi atunci observăm, poate că ar fi interesant să vă prezint şi unele dintre datele pe care le-am adus cu mine.(…) În perioada 2010-2011, sume alocate în această perioadă, lei pe locuitor. Ca să nu existe alte comentarii. Iată, pentru PSD 62 RON per locuitor, pentru localităţi conduse de primari PSD. Iar pentru localităţi conduse de primari PD-L 115 lei per locuitor. Deci am încercat să facem nişte analize. Pentru PNL 64… e adevărat UDMR are 136 lei pentru locuitor. Dar se vede că la nivelul coaliţiei de guvernare sumele alocate sunt mult mai mari. Şi alocări sunt totalul alocării bugetare… ", a spus Adrian Năstase.