FM. Doua licente sunt utilizate de radioul public, iar cea de-a treia a fost castigata in 1999, la mare lupta, de francezii de la EDI Romania in fata lui Media Pro. La concursul de atunci, Adrian Sarbu s-a simtit profund nedreptatit de CNA, fapt care a declansat la acea vreme un mare scandal. Intre timp, EDI Romania a construit un radio solid, Europa FM, iar patronul Media Pro s-a consolat cu dezvoltarea retelei Pro FM.Radioul castigator din aceasta sesiune, Info Pro, este de fapt proiectul cu care Media Pro a pierdut in urma cu patru ani in fata lui EDI Romania. Se poate spune ca votul favorabil al CNA vine ca o consolare tarzie, reparatorie, ceva de genul „nu mai fii suparat, frate, uite ca ti-am dat-o!” Pe de alta parte, proiectul Info Pro nici n-a avut competitori redutabili si, din aceasta perspectiva, Media Pro poate fi considerat un castigator „pe bune”. Desi s-au inscris nume grele, Cristian Burci (Kiss FM, Star FM), Dan Voiculescu (Antena 3), fratii Micula (ABC Plus Media si Clas Media), calitatea proiectelor prezentate, interesul competitorilor si atmosfera de concurs au fost cu mult sub sesiunea din 1999. Parca am asistat la o piesa cu finalul cunoscut, atat de actori, cat si de juriu. Cateva prezentari au fost atat de penibile (Alog Consulting, ABC Media, Invest Sunrise Aurora, Romania de Maine SRL) incat i-au molesit pe membrii CNA, aducandu-i in pragul unei plictiseli vecina cu sila. Pe fetele unor membri CNA se citea un soi de revolta: cu ce-am gresit sa ascultam prostiile astea! Nici proiectele marilor favoriti, Kiss FM si Star FM, n-au fost convingatoare. Nora Marcovici si Peter Benson (Kiss FM) parca venisera sa-i salute pe membrii CNA, prezentarea fiind mai mult decat superficiala, iar prestatia lui Daniel Klinger (Star FM) l-a plictisit atat de tare pe Ralu Filip, presedintele CNA, incat acesta a parasit sala (intentionat?), preferand sa vorbeasca la mobil.Atmosfera de plictis a fost risipita de intrarea delegatiei Media Pro condusa de insusi Adrian Sarbu. Aparitia acestui Zeus al audiovizualului romanesc i-a trezit la viata pe membrii CNA, care au devenit dintr-o data foarte atenti si chiar coplesiti de musafirul lor. si membrii staff-ului Media Pro erau vizibil timorati ca bossul venise sa-i sustina. Dupa o scurta prezentare a proiectului Info Pro si un subtil repros adresat Consiliului („Nu vreau sa-mi amintesc de ce s-a intamplat acum patru ani!”) Sarbu a fost „deranjat” cu timiditate de curiozitatile membrilor CNA, prilej pentru a spune ca cele doua entitati care se afla sub jurisdictia Consiliului, Pro TV si Media Pro, „nu au datorii curente si istorice”, dar ca Media Pro International (MPI) are datorii istorice de doar 1,3 milioane de dolari. (Conform ultimei actualizari a Ministerului de Finante, MPI figureaza cu aproximativ 6,7 milioane de dolari datorii la bugetul de stat nota Capital). Adrian Sarbu era pregatit pentru a satisface interesul membrilor CNA. Subiectul „datorii” a alunecat catre libertatea de exprimare. In mod direct a fost vizat recentul raport al organizatiei „Reporters sans fronti
Adrian Sarbu si-a luat licenta in ultrascurte
13 mai 2004, 12:00
Ultima modificare în 13 mai 2004, 15:00
FM. Doua licente sunt utilizate de radioul public, iar cea de-a treia a fost castigata in 1999, la mare lupta, de francezii de la EDI Romania in fata lui Media Pro. La concursul de atunci, Adrian Sarbu s-a simtit profund nedreptatit de CNA, fapt care a declansat la acea vreme un mare scandal. Intre timp, EDI Romania a construit un radio solid, Europa FM, iar patronul Media Pro s-a consolat cu dezvoltarea retelei Pro FM.Radioul castigator din aceasta sesiune, Info Pro, este de fapt proiectul cu c
Etichete: arhiva,
media,
mediapro
Publicat in categoriile: Arhiva
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Arhiva
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook