După Nuclearelectrica și Banca Transilvania, CEO-ul BVB consideră că alte două companii importante din România ar putea fi incluse anul viitor în indicii FTSE Russell.
Alte două companii importante din piaţa de capital din România ar putea să fie incluse în indicii FTSE Russell la anul, una în martie şi alta în septembrie, a declarat, joi, Adrian Tănase, CEO BVB.
„Ne dorim să creăm oportunităţi pentru investitori. Ei vor veni natural în momentul în care au oportunităţi de investiţii, iar principalele acţiuni la care se uită sunt cele care acced în indicii FTSE Russell. Avem deocamdată două companii, Nuclearelectrica şi Banca Transilvania. Mă aştept ca aceste două companii să fie primele beneficiare de prezenţa lor în aceşti indici, iar ceea ce ar trebui să se traducă printr-un valuation mai bun într-un final, printr-un cost de finanţare mai mic, pentru că au acces la o masă de investitori mai bună şi ce ne dorim noi, ca din ce în ce mai multe companii să fie prezente în aceşti indici. Sunt anumite criterii de size şi de lichiditate care trebuie îndeplinite. Criteriile de size, mai sunt încă 8 companii aproximativ care îndeplinesc criteriile de size. Din păcate nu le-au îndeplinit până acum pe cele de lichiditate. Dar ce pot să vă spun, sunt premise foarte bune ca alte două companii importante din piaţa de capital din România să fie incluse în indicii FTSE Russell la anul”, a spus Adrian Tănase, la evenimentul online „Mirsanu Dealmakers Summit 2020”.
El a precizat că FTSE Russell face două reechilibrări pe an şi că este un proces continuu de evaluare.
„La anul în martie avem şanse bune ca o nouă companie să fie introdusă, iar în septembrie o a doua companie să fie introdusă în indici astfel încât să avem patru companii. Scopul nostru este să avem din ce în ce mai multe companii acolo, iar acesta ar trebui să fie ca un rezultat al pieţei primare de aici”, a afirmat Adrian Tănase.
Speră la o îmbunătăţire a condiţiilor pe equity începând cu 2021
De asemenea, CEO-ul BVB a spus că în prezent s-a recuperat toată pierderea din 2019, iar indicele BET-TR este „pe plus” faţă de sfârşitul anului.
„Sperăm ca toate lucrurile să se calmeze de la anul cumva. Cred că sunt premise foarte bune să avem şi o situaţie politică mult mai stabilă, poate criza Covid să se încheie cât mai repede. În condiţiile acestea ar trebui să vede şi nişte deal-uri pe equity”, a mai declarat Adrian Tănase.
Piaţa de capital din România a fost inclusă în indicii furnizorului global de indici FTSE Russell pentru Pieţele Emergente începând din data de 21 septembrie 2020.
Furnizorul global de indici FTSE Russell a anunţat, pe 26 septembrie 2019, că România a fost promovată de la statutul de Piaţă de Frontieră la statutul de Piaţă Emergentă Secundară, iar decizia va deveni efectivă începând cu septembrie 2020.
FTSE Russell revizuieşte anual clasificarea ţărilor în cele patru categorii – pieţe de capital dezvoltate, pieţe de capital emergente avansate, pieţe de capital emergente secundare şi pieţe de capital de frontieră, prin analizarea a 21 de criterii care urmăresc cadrul de reglementare, custodia şi decontarea, cadrul de tranzacţionare, operaţiunile cu derivative.