„Obiectivul principal al mandatului meu este atingerea potențialului maxim de lichiditate al bursei și acest lucru vine direct din listări, adică din creșterea numărului de companii listate”, spune Adrian Tănase. A doua modalitate de majorare a lichidității este facilitarea accesului investitorilor la piață, indiferent dacă este român sau străin, iar a treia cale este posibilitatea de a tranzacționa orice „idee de investiție”, adică crearea tuturor instrumentelor posibile în prezent, de la vânzarea în lipsă până la spread pe perechi de acțiuni.

Dacă aceste obiective vor fi îndeplinite, atunci upgradarea bursei la statutul de piață emergentă va fi o consecință firească, acesta fiind motivul pentru care trecerea la piață emergentă nu a intrat pe lista de obiective stabilite la preluarea mandatului. Adrian Tănase a explicat că mai sunt și alte ținte stabilite, precum creșterea profitului operațional și a cotației BVB, dar nu a dat detalii despre acestea.

Investiția la bursă trebuie să fie „banală”

Declarațiile noului CEO al Bursei la prima întâlnire cu presa indică o oarecare modificare de direcție în ceea ce privește modalitatea în care compania și întreaga piață de capital va fi condusă în următorii ani și care pare a fi mult mai apropiată de dorințele principalilor actori. „Asistăm la o consolidare în sens negativ al pieței, cu brokeri mici care dispar și brokeri mari care își restrâng activitatea”, explică Tănase, explicând astfel motivul pentru care lichiditatea a fost „aleasă” ca fiind principala problemă ca trebuie rezolvată.

Din păcate, majorarea lichidității nu se poate realiza ușor; în caz contrar ar fi fost soluționată deja de predecesorii șefi ai BVB. Dar recunoașterea principalei probleme este un pas înainte, după ce se spunea că lichiditatea va fi majorată de la sine odată cu noi listări și cu modificarea reglementărilor în sensul facilitării accesului. O altă problemă a brokerilor este și comisionarea, care nu oferă suficiente resurse în special pentru intermediarii mici, dar sistemul nu va fi modificat cu nimic deocamdată.

Rămâne de văzut cât de mult va ajuta implementarea tuturor instrumentelor derivate disponibile pe piețele internaționale și cât de negative vor fi acestea, mai ales în momentele de scăderea ale pieței. Nu degeaba mai multe piețe au interzis instrumente precum vânzarea în lipsă (short selling) după ce acestea au dus la extrem scăderile înregistrate de acțiunile listate. Oricum, fuziunea cu Sibex trebuie fructificată, iar introducerea instrumentelor pe care Sibex le oferea este o mișcare normală. Mai este nevoie de o contraparte centrală, care deocamdată nu există, dar pentru care se discută deja cu instituțiile aferente, precum ASF.

 

Până atunci, noul șef al BVB ar dori ca investiția la bursă să devină o tranzacție banală, la fel de obișnuită precum instituirea unui depozit bancar. „O mare parte din populația nu este interesată în a fi fluent în finanțe, de aceea trebuie să îi atragem prin simplificarea investiției la bursă, astfel încât oamenii să știe că aceasta este banală, iar banii pe care îi poate acumula din activitatea zilnică sunt mai mulți decât cei dintr-un depozit bancar”, arată Adrian Tănase, care explică și că riscul asociat cu investiția la bursă este mult mai mic dacă se respectă anumite reguli.

O altă schimbare care se dorește este modul în care este privită bursa de valori de către antreprenori. Dacă acum este promovată drept o alternativă de finanțare pentru nevoile companiei, pe viitor se dorește a fi locul în care valoarea unei companii este maximizată și în care transparența este „prețuită în bani”. Obiectivul este normal în condițiile în care de multe ori listarea este o modalitate uzuală pentru „exit”, pentru valorificarea de către un acționar, fie fondatorul principal, fie un fond, a investiției realizate în respectiva companie.