Quantum Project, acord cu OTE
Quantum Project, companie de proiect controlată de antreprenorul român Adrian Tomșa, anunță că a semnat cu OTE, companie de telecomunicații subsidiară a Deutsche Telekom, un acord angajant cu privire la achiziția pachetului de acțiuni de 99,9999994% deținut la Telekom România Mobile Communications. Finalizarea tranzacției este condiționată de obținerea tuturor aprobărilor necesare de la instituțiile Statului Român competente, în paralel cu definitivarea termenilor documentului, a transmis compania într-un comunicat de presă.
Tranzacția a fost anunțată oficial la ATHEX
În cursul zilei de 21.11.2023, tranzacția a fost anunțată oficial de OTE la Bursa de Valori de la Atena (ATHEX), conform procedurilor legale. Documentul poate fi văzut aici.
„Avem încredere că instituțiile Statului Român vor analiza favorabil cât mai curând această tranzacție, toate documentele necesare fiind deja depuse în acest sens.
Menținerea companiei Telekom România Mobile Communications ca jucător distinct în piață, fără a fi absorbită de niciunul dintre celelalte grupuri de telecomunicații prezente pe piața românească, va permite conservarea unui mediu de piață competitiv, în beneficiul tuturor utilizatorilor din România“, a afirmat Adrian Tomșa.
Mulți antreprenori au fost interesați de preluarea Telekom România Online Communications
Numărul mare de investitori interesați de preluarea companiei operată de OTE în ultimii ani certifică potențialul acesteia. Antreprenorii români implicați în proiectul Quantum Project intenționează să construiască și să consolideze un brand puternic, 100% românesc, dedicat exclusiv clienților autohtoni.
”Interesul față de Telekom România Mobile Communications exprimat de mai mulți investitori în ultimii ani nu face decât să demonstreze și să întărească potențialul companiei și al pieței de telecomunicații din România. Odată finalizată achiziția vom iniția procesul de transformare a companiei într-un operator local, dinamic, sigur, dedicat tuturor clienților rezidențiali autohtoni și care, în același timp, să ofere suport pentru marile proiecte naționale de digitalizare de care România are mare nevoie.
Prin preluarea acestor operațiuni vom dezvolta un proiect 100% românesc de succes, cu speranța că acest model va da încredere și va fi un exemplu pentru spiritul antreprenorial românesc. Cu această ocazie, aș dori să le mulțumesc tuturor partenerilor noștri din proiect cu ajutorul cărora vom face posibilă această tranzacție”, a completat Adrian Tomșa.
Despre Telekom România Mobile Communications
Telekom România Mobile Communications S.A. este o companie de telefonie mobilă ce operează în România sub marca comună Telekom.ro, care este deținut de OTE, la rândul lui deținut de Deutsche Telekom. Subsidiară a grupului Deutsche Telekom, compania de telecomunicații Telekom România Mobile oferă românilor servicii de telefonie mobilă de cea mai înaltă calitate. La sfârșitul celui de-al treilea trimestru din 2023, Telekom Romania Mobile avea 1.883.000 milioane de abonați și 2.016.000 milioane de utilizatori prepaid.