Adrian Vasilescu dă cărțile pe față: De ce s-a depreciat leul față de euro!

Consilierul Guvernaturului BNR, Adrian Vasilescu, a explicat de ce moneda noastră a înregistrat o depreciere istorică săptămâna trecută față de euro. Vineri euro a înregistrat un nou maxim istoric și a ajuns la 4,81 lei, ceea ce se reflectă automat și în prețuri.

Adrian Vasilescu a explicat la Digi24 că deși deprecierea a fost una semnificativă, în raport cu alte monede din țările vecine, leul s-a ținut cel mai bine. De asemenea, pentru că România a intrat într-un ciclu inflaționist, leul are zilnic un reflex pe piaţa valutara de a se deprecia în funcţie de euro.

„Luăm filmul de vineri de la BNR, leul s-a depreciat în medie toată ziua cu 0,60. În regiunea noastră – România, Ungaria, Cehia, Polonia – celelalte valute s-au depreciat cu valori între 1 şi 2%, ceea ce înseamnă că leul a avut cea mai mică depreciere.

Asta merită să fie reţinut.

De doi ani şi cinci luni, de la 1 octombrie 2017 până în prezent, România a intrat într-un ciclu inflaţionist care nu s-a încheiat, a avut un vârf în mai 2018. Deci, suntem în inflaţie, care a fost determinată de cauze internaţionale, iar pe de altă parte de întâmplări din piaţa noastră, în primul rând de intervenţia autorităţilor de reglementare care au scumpit preţurile – al energiei electrice, al energiei termice, al gazelor. Asta înseamnă că leul în inflaţie se depreciază faţă de el însuşi, zilnic are un reflex pe piaţa valutară să se deprecieze faţă de euro. Asta e o depreciere minimă.

Cât priveşte mişcarea zilnică, trebuie să avem în vedere că acest curs leu – euro pentru care noi nu avem o ţintă la BNR, avem ţintă de inflaţie, dar nu avem ţintă de piaţa valutară de leu – euro – el se mişcă în funcţie de 11 indicatori, din care cel mai important e balanţa comercială.

Câtă vreme lună de lună raportul dintre importuri şi exporturi e mare în favoarea importurilor, importăm cu 1,5 mld mai mult, asta înseamnă că determinantă e intervenţia importatorilor leul se depreciază uşor în fiecare zi.

Inflaţia, PIB, datoria publică, deficitul bugetar, piaţa politică, sunt alte determinante”, a explicat Adrian Vasilescu la postul tv Digi24.