Adriana Bahmuțeanu spune că îl cunoaște foarte bine pe interpret. Este vorba despre Florin Decuseară. Acesta s-a accidentat grav luni seară, când a căzut de la înălțime la Centrala de la Cernavodă. În momentul de față, se află în stare critică la spital, unde este intubat și ventilat mecanic.
Adriana Bahmuțeanu este în stare de șoc
Update: SN Nuclearelectrica SA anunță că în data de 17 iunie 2024 un angajat al centralei a căzut de la înălțime în spațiile de depozitare ale Unitatii 3 CNE Cernavoda, în timpul desfășurării unor activități de rutină.
„Angajatul a suferit un politraumatism, iar după intervenția echipajului de răspuns de pe amplasament, angajatul a fost preluat de ambulanță în stare conștientă și transportat la Spitalul Orășenesc Cernavodă.
CNE Cernavodă a informat autoritățile competente cu privire la eveniment și a demarat investigațiile în concordanță cu prevederile legale.
SN Nuclearelectrica SA își exprimă solidaritatea față de angajatul afectat și familia acestuia. Compania se angajează să ofere tot sprijinul necesar în această perioadă dificilă”, a transmis Nuclearelectrica într-un comunicat.
Echipajele de salvare s-au deplasat imediat la fața locului
Echipajele de salvare s-au deplasat imediat la fața locului. Medicii sosiți l-au resuscitat vreme de 15 minute pe cântăreț, după care l-au transportat cu elicopterul SMURD la Spitalul Județean Constanța.
Amintim că interpretul lucra la Centrala de la Cernavodă ca tehnician. La un moment dat, s-a aplecat peste o balustradă și a căzut în gol de la 10 metri înălțime.
Polițiștii au oferit mai multe informații. La data 18 iunie, oamenii legii s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că un bărbat ar fi căzut de la înălțime în incinta centralei nucleare.
Cercetările sunt efectuate în continuare de către polițiștii din cadrul Poliției Orașului Cernavodă.
„La data 18 iunie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Cernavodă s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, la data de 17 iunie a.c. un bărbat ar fi căzut de la înălțime în incinta centralei nucleare. Din cercetările efectuate polițiștii au constatat că bărbatul, de 47 de ani, s-ar fi aplecat peste o balustradă și ar fi căzut de la înălțime.
Cercetările sunt efectuate în continuare de către polițiștii din cadrul Poliției Orașului Cernavodă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă și nerespectarea măsurilor legale de securitatea și sănătate în muncă”, au transmis polițiștii, într-un comunicat.
Vedeta spune că îl cunoaște foarte bine pe cântăreț
Bahmuțeanu spune că îl cunoaște foarte bine pe interpret. Totodată, ea nu înțelege cum a ajuns să lucreze la centrala de unde a căzut în gol.
Ea a mărturisit că Florin Decuseară i-a cântat la multe evenimente și, în opinia ei, putea trăi foarte bine doar din muzică.
Pandemia de coronavirus și-a pus amprenta asupra situației materiale a cântărețului
În opinia ei, pandemia de coronavirus și-a pus amprenta asupra situației materiale a cântărețului.
„Îmi pare rău că trece prin asta, îi doresc multă sănătate și efectiv sunt în stare de șoc. El este un artist foarte talentat ar fi putut să trăiască doar din muzică. Probabil a dorit să aibă și un loc de muncă sigur, să aibă o carte de muncă, cine știe ce-a fost în viața lui, ce s-a întâmplat.
Îmi pare extrem de rău că trece prin asta și aș vrea să vă rog pe toți cei care îl cunoașteți să facem o rugăciune pentru sănătatea lui, pentru că are nevoie de noi în momentele astea ca să-l susținem, și are nevoie de mâna lui Dumnezeu”, a declarat Adriana Bahmuțeanu.
Amintim vă vedeta are doar cuvinte de laudă la adresa lui Florin Decuseară. Ea spune că nu l-a auzit niciodată spunând ceva de rău despre o persoană.
Mai mult, îl descrie drept un om bun, care sărea mereu în ajutor. În opinia vedetei, interpretul nu ar fi avut puterea de a răni „nici măcar o muscă…”.