Adriana Cristea, Arc Parc: „Orice oportunitate trebuie valorificată atunci și nu amânată!“

Adriana Cristea, Arc Parc

Adriana Cristea, Arc Parc sursa foto arhiva personala

Antreprenoarea clujeană Adriana Maria Cristea, alături de fiul său, Ștefan, a pus bazele Arc Parc Industrial în 2005. Un business greu, dar care poate aduce și mari satisfacții. Discuția cu Adriana Maria Cristea ilustreaza pe deplin teacitatea femeii de afaceri.

Cea mai importantă realizare

„Cea mai mare realizare este acest proiect de suflet, parcul industrial pe care l-am pornit de la 0 și l-am transformat într-un centru zonal de business“, spune antreprenoarea.

Desigur, are cu ce să se laude, a fost un drum greu, cu dese provocări.

„Nu cred în eșecuri, sunt doar etape firești pe parcursul oricărui business. „«Să nu lași pe mâine ce poți face azi» – oportunitățile apar când te aștepți cel mai puțin și de multe ori vin pe nepregătite.

Poți avea în derulare un proiect, dar să riști să pierzi un altul. Orice oportunitate trebuie valorificată atunci și nu amânată“, mai spune CEO-ul Arc Parc.

Pasul următor

Nu de mult, Adriana Cristea a marcat finalizarea unei investiții consistente, de 13 milioane de euro, într-un proiect de viitor.

„Sfârșitul lui 2023 marchează finalizarea Incubatorului de afaceri ARC PARC. Acesta constă într-o hală industrială de 12.000 mp, împărțită în 13 spații modulare și o clădire administrativă pentru servicii. Incubatorul promovează inițierea şi dezvoltarea afacerilor din sectorul industriei auto și al componentelor auto.

Practic, dorim să dăm o mână de ajutor tinerilor aflați la început de drum în acest vast domeniu al industriei automotive“, ne-a declarat Adriana Cristea, CEO Arc Parc.

Și, pentru 2025, am auzit că urmează și alte asemenea proiecte îndrăznețe.