Adriana Iliescu a recunoscut că de când fiica sa este studentă la două facultăți nu îi este ușor își gestioneze veniturile. Aceasta a dezvăluit ce sacrificii face pentru a se descurca.
Adriana Iliescu a născut-o pe fiica sa, Eliza, pe data de 16 ianuarie 2005, la Maternitatea Giulești. Fostul profesor universitar avea atunci 66 de ani, devenind astfel cea mai vârstnică femeie din România care a adus pe lume un copil.
Eliza Iliescu este studentă la două facultăți
Aceasta are motive să fie mândră de fiica sa! În prezent, Eliza, ajunsă la vârsta majoratului, este studentă la două facultăți, una la buget, iar cealaltă la taxă.
Adriana Iliescu și-a crescut singură fiica, cu o pensie modestă, însă nu a acceptat des ajutorul celor din jur. Aceasta își dorește să investească în educația Elizei, și chiar ar fi dispusă să facă un împrumut bancar, dacă nu va reuși să acopere cheltuielile din veniturile sale de acum.
Fostul cadru didactic va împlini vârsta de 85 de ani la sfârșitul lunii mai, dar spune că încă este în putere. Chiar dacă acoperă cu greu cheltuielile pe care le are, rămâne optimistă. Eliza este studentă la Facultatea de Litere, la buget, și la Facultatea de Științe Umane, cu taxă.
„Suntem bine, și eu, și fiica mea. Nu e ușor să trăiești din bani puțini, dar nu ne plângem. Suntem bine și asta le urăm tuturor!”, a declarat aceasta pentru impact.ro.
Fiind studentă la două facultăți, Eliza este nevoită să își organizeze foarte bine timpul. Aceasta a făcut anumite înțelegeri cu profesorii ei, iar pentru a economisi timp, circulă cu taxiul de la o instituție la alta.
Ce venituri are Adriana Iliescu
Adriana Iliescu, fost profesor universitar, are o pensie de 5.000 de lei, sumă pe care ea însăși a declarat-o recent. Încasează, de asemenea, o indemnizație de 2.000 de la Uniunea Scriitorilor. Aceasta spune că întotdeauna a știut să își gestioneze banii și nu concepe să îi ceară ajutorul cuiva.
„Nu ne-a fost ușor, dar am trecut împreună prin toate. Am trăit din pensia mea de profesor, aș adăuga chiar profesor universitar, dar și din indemnizația pe care o primesc de la Uniunea Scriitorilor. Adică, ceva în jurul a 2.000 de lei. Ne-am gospodărit mereu cu cât am avut și nu am cerut nimănui nimic!”, a spus Adriana Iliescu, potrivit sursei citate.