Adriana Manu, Marketing&PR Manager, este cea care a răspuns întrebărilor adresate despre companie.
Cu ce cifră de afaceri și cu ce profit net ați încheiat anul 2023?
După trei ani cu provocări ieșite din comun (pandemie, război la graniță, inflație galopantă), ce au necesitat schimbări rapide de strategie, anul 2023 a venit cu o așezare a lucrurilor și mai multă predictibilitate. Am reușit să păstrăm în mare parte planul de business gândit inițial. Am realizat investițiile propuse pentru anul trecut. Am demarat și planuri de investiții pe termen lung. Ca efect al acestor reașezări, am încheiat anul 2023 cu o cifră de afaceri de 250 milioane de euro. A fost în creștere cu 12% față de anul anterior, rezultate previzionate de altfel, la începutul anului trecut.
Ce cifră de afaceri și profit estimați pentru finalul anului 2024?
Pentru că ne aflăm în plină expansiune a comerțului online în România, în special de pe piețele asiatice, piața de curierat este și ea în plină creștere, cu un avans estimat pentru sfârșitul anului de 10-12%. FAN Courier ține pasul cu piața. De aceea am demarat, încă de anul trecut, un amplu proces de extindere internațională, ca efect al creșterii semnificative a comerțului online și a numărului mare de retaileri internaționali care livrează pe piața românească. În acest an, ne concentrăm pe consolidarea prezenței în Europa. Una dintre direcțiile de investiții din acest an este dezvoltarea de noi puncte de legătură între piața autohtonă și cea vest-europeană. În consecință, ne așteptăm în acest an la o creștere a afacerilor cel puțin similară cu cea de anul trecut, până la o valoare estimată a cifrei de afaceri de aproximativ 285 milioane de euro.
Ce investiții ați realizat în ultimul an? Ce investiții aveți plănuite pentru următorul sau următorii ani?
Principalele direcții de investiții în ultimul an au fost extinderea și consolidarea poziției FAN Courier pe piața internațională, mărirea capacității de sortare prin modernizarea și tehnologizarea depozitelor, precum și identificarea și dezvoltarea continuă de servicii de livrare alternativă, care este și una dintre principalele noastre direcții de investiții.
Cel mai important proiect în acest sens, pe care îl derulăm deja de doi ani, este extinderea rețelei de lockere FANbox. Este un proiect care va continua până când vom avea lockere instalate în toate localitățile de interes, oriunde este nevoie de noi. Totodată, am extins și rețeaua Collect Point prin PayPoint Colet Expres. Ne bucurăm să putem spune că, în acest moment, avem cea mai mare rețea de livrare out of home din România (lockere FANbox și magazine partenere Collect Point).
Investiții în logistică
Pe partea de logistică, am direcționat investiții importante către modernizarea, tehnologizarea și dotarea cu sisteme performante de sortare pentru depozitele din Brașov, Chiajna, Iași și Arad, precum și către construcția unui nou centru logistic de fulfillment la Ștefănești. De pe lista investițiilor nu lipsesc achiziția de mașini electrice și investițiile în sustenabilitate, precum și dezvoltarea tehnologică, inovația și automatizarea continuă, cu un rol esențial în evoluția pieței de curierat.
Totodată, pentru că unul dintre obiectivele de dezvoltare ale FAN Courier este extinderea și consolidarea business-ului în afara granițelor, și în acest an, dar și în anii următori, o parte importantă din investiții se va duce către dezvoltarea de noi puncte de legătură între România și piețele din vestul Europei, cu scopul de a transforma FAN Courier într-unul dintre cei mai mari jucători regionali.
Care au fost principalele provocări prin care a trecut compania dumneavoastră în ultimul an?
Chiar dacă lucrurile sunt acum mai așezate, după trei ani atipici în care ne-am confruntat cu situații fără precedent, anul 2024 nu duce lipsă de provocări. Conflictul ruso-ucrainean continuă să fie o provocare majoră, în condițiile în care nu se întrevede nicio rezolvare, iar situația poate escalada de la o zi la alta, cu repercusiuni profunde asupra mediului economic din regiune. Pe de altă parte, pe plan intern, lipsa predictibilității fiscale sau riscul introducerii de noi taxe și impozite care se aplică de regulă ”peste noapte”, nu pot decât să aibă un impact negativ la nivelul companiilor, deci și la noi. Și nu în ultimul rând, resimțim de ani de zile deja lipsa cronică a forței de muncă specializate, ceea ce face ca procesul recrutării să fie dificil, iar găsirea oamenilor de care avem nevoie să necesite mai mult timp și resurse financiare.
Care sunt diferențiatorii companiei dumneavoastră în piața în care activați?
Încă de la lansare, FAN Courier a avut în vedere trei direcții de dezvoltare: creșterea standardelor de calitate, flexibilitate și diminuarea timpilor de livrare, iar inovarea, tehnologizarea și digitalizarea au fost în centrul preocupărilor noastre și au devenit motoarele de dezvoltare ale companiei. Urmând aceste principii, am reușit să venim cu o gamă variată de servicii care pot satisface orice nevoie, atât pe partea de logistică și curierat, cât și pe partea de rapiditate, flexibilitate și servicii alternative de livrare. Investițiile constante în automatizarea HUB-urilor, prin achiziționarea unor benzi de sortare de ultimă generație, precum și acoperirea națională cu flota proprie, au făcut ca serviciile noastre să fie îmbunătățite constant și să întâmpine orice nevoie a clienților noștri. Totodată, extinderea internațională accelerată este următorul pas firesc.
În contextul dezvoltării tehnologice masive, în special a inteligenței artificiale (AI), în continuare credem că inovarea este principala direcție pe care trebuie să o urmăm, pentru că suntem convinși că toate aceste tehnologii noi vor genera posibilități multiple pentru a ne îmbunătăți serviciile și pentru a implementa unele noi. Pe termen scurt, planurile noastre includ continuarea inovării și digitalizării pe zona de livrări alternative (out of home delivery), precum și investiții în servicii premium.
Cum vă selectați și fidelizați angajații?
Lipsa forței de muncă specializate este una dintre problemele acute ale pieței noastre și ale economiei românești, în general, de aceea încercăm să venim permanent cu bonusuri și beneficii pentru a atrage oameni buni și, mai ales, pentru a-i păstra. Pentru că FAN Courier este o afacere care se dezvoltă constant, organic, necesarul de angajați noi se ridică undeva la 5-6% în fiecare an, cea mai mare nevoie resimțindu-se pe segmentul curierilor, manipulanților sau în zona de Customer Support. Și dacă până acum câțiva ani strategia noastră era să căutăm personal calificat, deficitul acut de oameni bine pregătiți din ultima perioadă ne-a făcut să acceptăm persoane care, chiar dacă nu au experiență, sunt aliniate cu valorile și misiunea noastră, au potențial și dorință de dezvoltare profesională, care pot fi îmbogățite prin cursuri și traininguri de specialitate.
Pentru a ne fideliza angajații, oferim bonusuri de performanță, diverse beneficii, cum ar fi posibilitatea de a lucra remote pentru angajații de la birouri, sau oferim diverse discounturi la servicii și bunuri achiziționate de la companiile partenere. De asemenea, prin Fundația FAN Courier, oferim sprijin angajaților care trec prin situații dificile.
Ce programe de CSR ați desfășurat în ultimul an? Ce programe aveți prevăzute pentru următorul an?
Fundația FAN Courier, prin care, de 7 ani, organizăm acțiuni de CSR, este preocupată permanent de dezvoltarea proiectelor cu impact în comunitățile locale și care au corespondent în valorile Fundației și ale FAN Courier. În ultimul an, Fundația a fost implicată în aproape 90 de proiecte cu impact social, în comunități locale și regionale, dar și în proiecte dedicate nevoilor punctuale, axând-se pe programe care au ca obiectiv educația, antreprenoriatul sau conservarea mediului înconjurător.
Primul și cel mai amplu program pe care Fundația îl desfășoară este programul de burse „Elev la Liceu”. Lansat în 2018, programul a ajuns la a cincea generație și peste 100 de copii înscriși în anul școlar 2023-2024. Programul se adresează elevilor de clasa a VIII-a din zonele rurale, care au intrat la liceu la oraș și care nu au resursele financiare necesare pentru a putea urma cursurile liceale. Început cu 17 elevi, proiectul a marcat, în acest an, absolvirea liceului pentru a treia generație de elevi pe care Fundația îi susține, mai departe, să urmeze și cursuri universitare. Astfel, „Elev la Liceu” a devenit „Student la facultate” și avem deja studenți care au trecut în anul al treilea de studii, la facultăți dintre cele mai diverse, de la Medicină, la Politehnică și Studii Economice.
Alte proiecte CSR
Fundația FAN Courier s-a implicat, anul trecut, alături de alți parteneri, în proiectul „Memoria Națională”, proiect de reintroducere în circuitul public al fondurilor destructurate, demarat în februarie 2022, sub coordonarea Bibliotecii Naționale a României (BNaR). Fondurile destructurate sunt acele fonduri intrate în colecțiile BNaR încă de la reînființarea sa în 1955 și are au crescut constant de-a lungul timpului, pentru care, din motive obiective, nu au putut fi menținute organizarea și conservarea conform tuturor regulilor biblioteconomice. Considerăm că patrimoniul național este cea mai de preț moștenire a unui popor și-i creează identitatea, de aceea ne-am implicat cu inima deschisă în acest proiect necesar.
Alte proiecte de CSR în care FAN Courier s-a implicat de-a lungul anilor prin intermediul Fundației, proiecte care schimbă vieți în comunitățile locale și regionale, sunt „Lumină pentru România”, în cadrul căruia, de șase ani, în parteneriat cu „Free Miorița”, ducem, la propriu, lumină, în comunitățile rurale fără acces la energie electrică, prin instalarea de sisteme fotovoltaice și branșamente la rețeaua publică. Totodată, prin intermediul proiectului de împădurire, Fundația FAN Courier, alături de partenerii săi, a plantat, în perioada 2017-2023, 80.000 de puieți pe o suprafață de 18 ha, în 9 localități cu terenuri degradate sau în zone cu risc de deșertificare.
De asemenea, Fundația a fost implicată și în proiectul privind marcarea de borne pe traseul Via Transilvanica. Suntem, de asemenea, printre susținătorii alpinistului Horia Colibășanu, primul român care a urcat pe Annapurna și K2, două dintre cele mai dificile vârfuri montane de cucerit din lume. Horia prezintă și reprezintă cu mare bucurie țara noastră astfel că este o bucurie să fim alături de el și să-l susținem în proiectele sale. Ca și noi, Horia Colibășanu demonstrează an de an că pentru a reuși, e necesar să îți depășești propriile limite.
Cum ați caracteriza mediul economic din România?
Având în vedere că FAN Courier activează deja de peste un sfert de veac pe piața locală, putem spune că am trecut prin toate provocările prin care a trecut și economia românească. De la perioada marilor privatizări și a inflației galopante de la sfârșitul anilor ’90, am trecut apoi prin criza economică din 2007-2008, care a reașezat economiile întregii lumi și care, pentru noi, a reprezentat un moment dificil, care va rămâne în istoria companiei. Dar poate nu atât de solicitant ca pandemia din 2020, care a dat restart întregii lumi și care ne-a provocat la maximum prin ineditul situației și prin faptul că nimeni nu știa ce trebuie să facă și ce avea să urmeze.
Pentru business, deși a fost cel mai bun moment de creștere, pandemia a fost și un mare test, pentru depășirea limitelor, pentru căutarea unor soluții viabile pentru probleme care se schimbau de la o oră la alta. Dar a fost perioada în care am înțeles, probabil, cel mai bine, ce înseamnă o echipă sudată, ce înseamnă încrederea și ce înseamnă loialitatea oamenilor față de companie și, pentru asta, nu încetăm să le mulțumim tuturor angajaților noștri, fără de care nu am fi putut traversa acea perioadă.
Lucru sub presiune
Față de momentele descrise anterior și după patru ani în care am învățat cum să lucrăm și în condiții de pandemie, dar și cu război la graniță și cu inflație de două cifre, putem spune că 2024 este un an în care mediul economic din România își trage sufletul și încearcă să revină la normalitate. Așa cum se întâmplă de ani de zile, lipsa predictibilității fiscale și modificările de legislație făcute peste noapte, pe genunchi și fără o consultare prealabilă cu mediul de afaceri, sunt cele mai mari provocări pentru companiile care activează pe piața din România, indiferent de domeniul de activitate.
Cum vedeți viitorul economic al țării? Dar al companiei dumneavoastră în acest mediu?
Privind tabloul general, având experiența trecutului, putem să spunem că România traversează, în prezent, cea mai bună perioadă economică din istoria recentă, iar apartenența la Uniunea Europeană și finanțările disponibile în ultimii ani au ajutat masiv la creșterea economiei și la dezvoltarea infrastructurii din România. Desigur că mai sunt multe lucruri de îmbunătățit, dar, în ansamblu, credem că lucrurile vor merge în aceeași direcție și pe viitor.
În ceea ce ne privește, după peste 26 de ani de activitate, am învățat o serie de lecții după care ne ghidăm. Am făcut și greșeli, am învățat din ele. Am devenit mai buni și am înțeles că este important să nu le repeți. Am înțeles că nu te poți dezvolta fără să investești constant. Nu te poți menține lider de piață fără încrederea partenerilor și clienților tăi. Și nu am renunțat niciun moment la valorile cu care am pornit la drum în 1998, indiferent cât de greu ne-a fost: munca, seriozitatea, răbdarea, calitatea lucrului pe care îl faci și încrederea în lucrul pe care îl faci, încredere pe care o transferi mai departe clienților tăi sunt pilonii esențiali pentru a avea succes în antreprenoriat.
Dacă ar fi să vă caracterizați compania printr-o frază, care ar fi aceea?
Misiunea noastră este aceea de a ne dezvolta pentru a fi cât mai folositori. Iar istoria pe care o avem în spate demonstrează că aceasta nu este doar o frază care sună frumos. Este principiul după care ne construim businessul. Planul nostru de dezvoltare pleacă întodeauna de la nevoile pe care le identificăm în piață, după care găsim cele mai bune soluții pentru a veni în întâmpinarea lor.
Ca și până acum, planurile de viitor țin de extindere și dezvoltare. Anul trecut am început dezvoltarea internațională și unul dintre principalele obiective este extinderea și consolidarea business-ului în regiune, pentru a lega piața locală de piețele din Europa Centrală și de Vest. Dezvoltarea e-commerce-ului este departe de a fi ajuns la maturitate, mulți retaileri internaționali vor să intre pe piața din România, retaileri români își extind afacerile și în afara României, de aceea extinderea regională a operațiunilor este pasul firesc pentru FAN Courier. Tot în scopul dezvoltării serviciilor oferite partenerilor din e-commerce, investim resurse importante în noi facilități de depozitare, gestionare și expediere a stocurilor magazinelor online, prin serviciul de fulfillment, dar și în extinderea rețelei de livrare out of home, o alternativă comodă de ridicare a coletelor, care aduce, după sine, o rata mai mică de retur pentru retailer.
Cât de mult v-a afectat situația tensionată de la granițele României? Puteți da exemple concrete?
Conflictul armat de la granița României, declanșat când lumea încă nu-și revenise după pandemie, a fost un alt moment provocator. Pentru FAN Courier, 2022 începuse bine, afacerile depășiseră estimările și așteptam ca lucrurile să intre pe un făgaș normal. Februarie 2022 ne-a adus însă vestea șocantă că Rusia a invadat Ucraina și, pentru câteva luni, totul a înghețat. Nimeni nu-și mai cumpăra frigider, toată lumea citea știri și mulți își făceau planuri să plece din țară, în funcție de evoluțiile din țara vecină. Situația a durat până în mai-iunie dar, cu timpul, cuvântul ”război” a intrat în vocabularul uzual și, după șocul inițial, oamenii și-au reluat viața de zi cu zi.
Pentru noi, conflictul ruso-ucrainean a însemnat o reașezare/regândire a planurilor de dezvoltare pe piața din Republica Moldova. Țara vecină a fost mult mai afectată de ce se întâmplă pe teritoriul ucrainean, pentru că nu beneficiază de aceleași privilegii și de aceeași protecție pe care le avem noi prin apartenența la UE și NATO. De aceea, și noi am fost nevoiți să reevaluăm planurile de dezvoltare pe piața din Moldova. Astfel, în 2022 am încetinit investițiile pe piața din Republica Moldova și le-am reluat în 2023.