La începutul săptămânii viitoare, va fi lansat oficial primul studiu asupra audienţei site-urilor româneşti de internet. Până acum însă, doar doi clienţi de publicitate au dorit acces direct la aceste informaţii. Studiul de Audienţă şi Trafic Internet (SATI), realizat de Biroul Român de Audit al Tirajelor (BRAT), va schimba mediul publicităţii online, oferind în premieră nu numai date certe de trafic şi audienţă ale site-urilor, dar şi profilurile socio-demografi
La începutul săptămânii viitoare, va fi lansat oficial primul studiu asupra audienţei site-urilor româneşti de internet. Până acum însă, doar doi clienţi de publicitate au dorit acces direct la aceste informaţii.
Studiul de Audienţă şi Trafic Internet (SATI), realizat de Biroul Român de Audit al Tirajelor (BRAT), va schimba mediul publicităţii online, oferind în premieră nu numai date certe de trafic şi audienţă ale site-urilor, dar şi profilurile socio-demografice (pe grupe de vârstă, educaţie, venit etc.) ale vizitatorilor.
În prezent, spune Arina Ureche, directorul general al BRAT, în studiu sunt înscrise 185 de site-uri, „dar primele rezultate, cele de trafic, vor fi publicate doar pentru aproximativ 140 dintre acestea.“ Primii care vor avea acces la aceste date vor fi editorii, adică deţinătorii de site-uri cu conţinut propriu, precum ediţiile online ale ziarelor sau portalurile posturilor de televiziune. Accesul la aceste informaţii se va face cu un decalaj de 15-20 de minute faţă de momentul înregistrării traficului, prin intermediul unui aplicaţii software specializate, furnizată de compania germană Spring GmbH.
„În plus, editorii vor avea acces la câteva detalii referitoare la rezultatele de trafic proprii (cuvinte de căutare, referreri etc.)“, completează Ureche. „Detaliile“ amintite de Ureche sunt de fapt nişte informaţii foarte preţioase, care este normal să fie protejate, pentru că în funcţie de ele se poate construi întreaga strategie de marketing a unui ziar. De exemplu, cuvintele de căutare pot servi la realizarea unei campanii publicitare targetate în funcţie de interesele utilizatorilor, iar referrerii indică de unde vine cea mai mare proporţie a vizitatorilor unui site anume.
Din totalul membrilor Departamentului Internet (DI) al BRAT, structura care va administra standardele şi procedurile agreate de realizare a SATI, editorii reprezintă cea mai mare proporţie. În momentul de faţă, Departamentul Internet reuneşte 19 agenţii de media şi de publicitate, 73 de publisheri, cinci regii de vânzări de publicitate online şi numai doi clienţi advertiseri – Vodafone România şi Gamabell Exim, operatorul reţelei de magazine de bijuterii Meli Melo – Paris.
Bugetul studiului este de circa 200.000 de euro anual
Costurile SATI au fost suportate integral de membrii DI, dar în proporţii diferite, conform Arinei Ureche: „Agenţiile de publicitate contribuie în prezent cu 20% din costul total al studiului, restul de 80% fiind împărţit de către site-uri după un algoritm ce ţine cont de dimensiunea site-ului (trafic şi audienţă).“ Bugetul studiului este de circa 200.000 de euro anual. Ponderea contribuţiei financiare a membrilor DI a fost calculată, conform directorului general al BRAT, „în funcţie de rolul pe care aceştia îl au în tranzacţionarea spaţiului publicitar (cumpărători sau vânzători), iar în cazul site-urilor, în funcţie de dimensiunea traficului/audienţei acestora“.
Pentru presă şi publicul general, iată însă o veste mai puţin plăcută: din totalul datelor colectate, doar o mică parte vor fi publice, şi anume cele referitoare la numărul de afişări, vizite şi vizitatori unici. „Restul vor fi disponibile exclusiv membrilor DI“, spune Arina Ureche.
Partea cea mai interesantă a SATI, aceea referitoare la profilurile socio-demografice ale vizitatorilor site-urilor, va fi furnizată prin intermediul celor mai recente informaţii disponibile în Studiul Naţional de Audienţă Focus, care în prezent colectează astfel de date despre publicaţiile tipărite din România care s-au înscris în studiu. SNA Focus este un studiu continuu, proprietate a membrilor BRAT, realizat de către IMAS şi Metro Media Transilvania.
«Agenţiile contribuie cu 20% din costul total al studiului, restul de 80% fiind împărţit de către site-uri după un algoritm ce ţine cont de dimensiunea acestora.»
Arina Ureche, director general BRAT
Ce vom afla din SATI
– Rezultatele referitoare la traficul site-urilor; datele vor fi accesibile public.
– Numărul total de afişări, vizite şi clienţi unici, atât ca total, cât şi ca medii pentru fiecare zi a lunii, pentru fiecare zi a săptămânii sau pentru orice interval de timp; nu este clar dacă publicul general va putea avea acces la toate aceste cifre medii.
– Cele mai vizitate pagini şi secţiuni; aceste date, ca şi cele de mai jos, vor fi disponibile doar pentru site-urile înscrise în SATI.
– Durata medie a unei afişări şi durata medie a unei vizite.
– Numărul mediu de afişări per vizită.
– Distribuţia geografică a vizitatorilor, audienţa, frecvenţa utilizării şi profilurile socio-demografice ale vizitatorilor, în funcţie de sex, vârstă, nivel de educaţie şi venit.