AEP a prezentat ultimele date. Ce subvenții au primit partidele în februarie

AEP

SURSA FOTO: INQUAM Photos, Octav Ganea

Autoritatea Electorală Permanentă a dat publicității ultimele cifre în ceea ce privește subvențiile primite de partidele politice în luna februarie. Ce sume au primit PSD, PNL, USR, AUR, Mișcarea Populară și Pro România?

Autoritatea Electorală Permanentă informează că, în această lună, au fost viraţi în contul partidelor politice subvenţii de 22.083.392 de lei.

Potrivit unui comunicat de presă remis joi de AEP, PSD a primit 8.502.549 lei, iar PNL – 7.208.021 lei.

În continuare, USR a primit 3.885.691 de lei subvenţie, AUR – 1.720.849 lei, Mişcarea Populară – 444.860, iar Pro România – 321.420 lei, după cum transmite sursa citată.

AEP: 18,8 milioane de români cu drept de vot

Pe de altă parte, AEP anunţa recent că numărul total de cetăţeni cu drept de vot înscrişi în Registrul electoral la data de 31 ianuarie este de 18.871.088, cu 3.964 mai puţini decât la sfârşitul lunii decembrie anul trecut, când figurau 18.875.052 alegători români.

Conform unui comunicat de presă al AEP, diferenţele apar ca urmare a operaţiunilor curente efectuate de primari şi a importului de date de la DEPABD.

În acest sens, în luna ianuarie au fost radiate din Registrul electoral 26.983 persoane ca urmare a decesului şi 44 persoane cărora li s-a interzis exercitarea dreptului de a alege sau au fost puşi sub interdicţie.

Totodată, 125 persoane au redobândit drepturile electorale ca urmare a expirării perioadei de radiere.

Numărul de alegători care au împlinit 18 ani în aceeaşi perioadă este de 18.090, aceştia fiind înscrişi în Registrul electoral din oficiu, de către Autoritatea Electorală Permanentă, pe baza comunicării Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date.

Peste 750.000 de români cu drept de vot în străinătate

Ca urmare a importului de date de la DEPABD au apărut 4.848 alegători noi care au împlinit vârsta de 18 ani înainte de data de 1 ianuarie 2022, mai precizează AEP.

AEP mai menţionează că, din totalul de alegători români care figurează în Registrul electoral, 18.104.552 au domiciliul sau reşedinţa în ţară, iar 766.536 au domiciliul în străinătate şi sunt posesori de paşaport CRDS.

Potrivit Legii nr. 208/2015, Registrul electoral este un sistem informatic naţional de înregistrare şi actualizare a datelor de identificare a cetăţenilor români cu drept de vot şi a informaţiilor privind arondarea acestora la secţiile de votare. Registrul electoral este structurat pe judeţe, municipii, oraşe, comune, pentru cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în ţară. Persoanele autorizate să efectueze operaţiuni în Registrul electoral cuprinzând cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în ţară sunt primarii sau persoanele desemnate de către primari, prin dispoziţie, conform legii, mai precizează AEP.